Sport

Un nou succes pentru Valeriu Mircea

Un nou succes pentru Valeriu Mircea

Luptătorul de arte marțiale mixte, Valeriu Mircea, și-a adjudecat a treia victorie la rând în cadrul unei celebre competiții din Polonia. Sportivul din Republica Moldova aspiră la centura de campion.

Valeriu Mircea și-a luat revanșa în fața polonezului Roman Szymanski care, în urmă cu un an, l-a învins. De această dată, victoria la puncta a fost de partea sportivului din Republica Moldova. VALERIU MIRCEA, luptător: „Sunt fericit că am câștigat această luptă și am demonstrat că sunt mai bun și că reușesc, de fiecare dată, să obțin ceea ce vreau."

Luptătorul supranumit Lupul singuratic este cu gândul la titlul de campion mondial, în categoria de până la 70 de kilograme, a promoției poloneze KSW. Valeriu Mircea își va cunoaște adversarul în timpul apropiat, iar duelul pentru titlul suprem ar putea fi programat la sfârșitul acestui an. Deocamdată, sportivul basarabean se poate lăuda cu 29 de victorii în cariera sa.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter