Social

Incendiu la Ministerul Sănătății. De la ce a pornit focul?

post-img
pompieri la Ministerul Sănătății

Un incendiu a izbucnit la Ministerul Sănătății. Potrivit Inspectoratului pentru Situații Excepționale, a fost observat fum dens într-un birou al clădirii Ministerului Sănătății de pe strada Vasile Alecsandri nr. 2 din Chișinău.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că într-un birou de serviciu de la etajul doi a luat foc un calculator, iar etajul a fost inundat cu fum. 

Arderea a fost lichidată de urgență de angajații instituției cu mijloacele primare de intervenție, fără ca focul să obțină răspândire. Forțele IGSU au gestionat situația. Persoanele au ieșit din clădire de unele singure. 

Nici o persoană nu a avut de suferit. Circumstanțele și cauza izbucnirii focului urmează a fi stabilite.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter