Despre Holocaust s-a vorbit astăzi şi într-o prelegere publică urmată de proiecţia unui film tulburător privind această perioadă neagră din istoria umanităţii.
Informaţiile prezentate de Nicolae Drăguşin, un cunoscut cercetător din Bucureşti, au fost completate de filmul "Călătoria lui Gruber", în regia lui Radu Gabrea.
„Am venit să urmăresc filmul despre Holocaust, pentru că din ce am învăţat a fost un eveniment foarte tragic şi au fost pierdute multe vieţi omeneşti, cred că e ceva ce trebuie să cunosc.”
NICOLAE DRĂGUŞIN cercetător ştiinţific, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului: „E un film care va da mult de gândit, destinul unui om. La scara istoriei, 80 de ani nu înseamnă mult, înseamnă foarte puţin şi am putea spune că e ceva contemporan cu noi şi în al treilea rând ţine cont şi de înprejurările pe care le trăim, mă refer la atacul comis pe 7 octombrie de către organizaţia teroristă Hamas asupra statului Israel.”
MONICA BABUC director, Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chişinău: „În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, în Basarabia au existat cel puţin 49 de ghetouri şi lagăre de concentrare pentru evrei. Lucru care bineînţeles nu poate fi uitat.”
La eveniment, invitaţii au vorbit cât de important este să nu uităm niciodată ororile trecutului şi să nu permitem ca aşa ceva să se mai întâmple în viitor.
DANIEL MUNTEAN, asistentul rabinului-șef al Moldovei: „Suferinţele poporului nostru ne-au marcat foarte mult, cu adevărat. Totodată, trebuie să înţelegem că, în vreme de Holocaust, au murit mulţi oameni şi de alte etnii. Au fost victime şi romii, şi mulţi, mulţi alţii. Asta nu trebuie trecut cu vederea.”
MIHAI FENCHEL director adjunct, Organizaţia "Agudat Israel" în Moldova: „Pentru noi, evenimentul de astăzi este unul deosebit, pentru că data din calendar, în sine, este una importantă pentru Republica Moldova, pentru societatea internaţională şi, în deosebi, pentru poporul evreu.”
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" la Chișinău, Agenția Relațiilor Interetnice, Primăria Chişinău şi Ambasada Italiei în Republica Moldova.