Politic

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Organizației Națiunilor Unite în R. Moldova

post-img
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Organizației Națiunilor Unite în R. Moldova

Astăzi, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Organizației Națiunilor Unite în Republica Moldova (ONU), în cadrul căreia au fost trecute în revistă proiectele de asistență implementate cu suportul ONU pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În marja discuțiilor, o atenție specială a fost acordată potențialelor inițiative de fortificare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, în contextul implementării proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale în Moldova”, care își propune să contribuie la menținerea păcii sustenabile, realizarea unei coeziuni sociale, promovarea agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” și respectarea drepturilor omului conform standardelor internaționale în vigoare ș.a.

Vicepremierul pentru reintegrare a salutat și de această dată intenția de a realiza proiecte viabile în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum și a reiterat necesitatea coordonării prealabile a parametrilor și a activităților de resort cu Biroul politici de reintegrare și cu autoritățile naționale competente în vederea respectării angajamentelor asumate și a principiului integrității teritoriale a Republicii Moldova.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter