Republica Moldova ar putea adera la Programul Consolidat al Alianței Nord- Atlantice, datorită cooperării care a avansat de la începutul războiului în ţara vecină. Declaraţiile au fost făcute în exclusivitate, pentru TVR MOLDOVA, de ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei, Viorel Cibotaru. Diplomatul a precizat că autorităţile de la Chişinău vor participa la Summitu-ul NATO din iulie, când Ucraina ar putea fi anunţată stat membru.
Oficialul a precizat că nu există nicio şedinţă NATO la care să nu se vorbească despre Republica Moldova, iar relaţiile de cooperare pot fi demonstrate prin numărul de proiecte implimentate în timp record. 18 la număr.
EXCELENŢA SA VIOREL CIBOTARU ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei: „Republica Moldova după numărul de proiecte initiative şi diversificarea interacţiunii cu NATO pe nivelul tot mai multor comitete, noi de fapt am atins nivelul ţărilor care sunt instituţionalizate în acets instrument de parteneriat consolidat.”
Potrivit ambasadorului, Republica Moldova ar putea adera la Programul Consolidat al Alianței Nord- Atlantice, din care fac parte şase ţări şi la care ar putea adera şi Japonia.
EXCELENŢA SA VIOREL CIBOTARU ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei: „În discuţiile noastre deci nu aş spune că este o propunere oficială pentru că asta depinde mai mult de dorinţa Republicii Moldova. Dacă Moldova îşi va dori să facă parte din acest club select al partenerilor, NATO va examina, sper eu cu cea mai mare deschidere cum o face până în ziua de astăzi la solicitările noastre de consolidare a necesităţilor noastre pentru apărare şi Securitate.”
Republica Moldova va participa şi la Summitul NATO de la Vilnius, unde vor fi luate decizii importate pentru Chişinău şi Kiev.
VIOREL CIBOTARU ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Belgiei: „Noi ne aşteptăm ca până la Summit să fie cât mai multe livrări concret ca să convingă fiecare cetăţean cât de benefică este această relaţie şi intensificarea relaţiilor noastre cu NATO. Ucraina poate să fie anunţată de fapt membru, fără drept de exemplu de a vota. Se aşteaptă că va fi propus şi va fi adoptat la acets Summit.”
Astăzi şi mâine, la Bruxelles, are loc întâlnirea miniștrilor Apărării din țările NATO, unde se discută despre Summit-ul Alianței, din iulie, de la Vilnius. Consolidarea securităţii la nivel global e unul dintre principalele subiecte.