Potrivit programului de guvernare prezentat miercuri, Guvernul în frunte cu Alexandru Munteanu, care urmează să fie învestit, își propune să ridice treptat salariul minim până la cel puțin 10.000 de lei și salariul mediu până la cel puțin 25.000 de lei, însoțit de măsuri pentru accelerarea productivității și creșterea economică.
În programul său, Alexandru Munteanu a subliniat că aceste majorări salariale vor fi însoțite de politici active de ocupare, sprijin pentru cel puțin 100.000 de persoane în găsirea unui loc de muncă, precum și extinderea accesului la servicii sociale pentru familii, persoane vârstnice și persoane cu dizabilități.
Printre alte măsuri importante se numără crearea a 5.000 de noi locuri în creșe, extinderea indemnizației de îngrijire pentru copii, creșterea pensiilor și introducerea suportului anual monetar pentru familiile cu copii cu dizabilități. „Ne asumăm responsabilitatea să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, se menționează în programul noului Guvern.
Astfel, Munteanu promite susținerea integrării pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, inclusiv în inițiativele de antreprenoriat și majorarea suportului pentru persoanele vulnerabile angajate în cadrul întreprinderilor specializate.
În 2025, salariul minim în Republica Moldova este de 5.500 de lei, în timp ce salariul mediu este de 16.100 de lei.