Administrația Națională a Drumurilor (ASD) informează conducătorii auto că circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în urma fenomenelor meteorologice din ultimele ore.
Potrivit drumarilor, condițiile de circulație sunt dificile, iar carosabilul este alunecos. Din cauza temperaturilor scăzute și a precipitațiilor sub formă de ploaie, s-au format depuneri de polei, care creează condiții periculoase de circulație. În zonele de nord, centru și sud, se circulă în condiții de iarnă, fiind înregistrate precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
Drumarii au intervenit operativ pentru tractarea și deblocarea mai multor autovehicule și camioane, dar și a unei ambulanțe rămase împotmolite sau derapate din cauza poleiului.
Pe drumul național M5, sectorul Anenii Noi, s-a intervenit pentru remorcarea camioanelor derapate, anunță drumarii. De asemenea, o autospecială de răspândire a materialului antiderapant, care a acționat neîntrerupt pe parcursul nopții până dimineață, a derapat pe acostament pe tronsonul G135, ieșirea din satul Baurci, raionul Ceadîr-Lunga. Șoferul este în siguranță.
Citește și: Ambulanțe și mașini blocate din cauza ghețușului: zeci de intervenții IGSU
Potrivit poliției, pe traseul R-37 Ceadîr-Lunga – Corten carosabilul este foarte alunecos. De asemenea, pe tronsonul Balabanu – Cahul, condițiile de drum sunt dificile din cauza poleiului.
Și pe traseul M-3, localitatea Porumbrei spre Sagaidacul Nou din raionul Cimișlia, carosabilul este alunecos, atenționează poliția. Circulația se desfășoară cu dificultate pe acest segment de drum.
Citește și: Dorin Junghietu: Nu sunt prevăzute deconectări masive de energie electrică
Potrivit poliției, astăzi dimineață, pe teritoriul raionului Cimișlia au fost înregistrate mai multe accidente rutiere produse din cauza neadaptării conducerii la condițiile meteo.
Din cauza carosabilului alunecos, unele autovehicule au derapat, iar altele au fost implicate în accidente minore.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste prudență sporită, să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo, să păstreze distanța de siguranță și să evite manevrele riscante.
Drumarii anunță că se efectuează, inclusiv, lucrări de plombare a gropilor și intervenții cu asfalt la rece, pentru prevenirea incidentelor rutiere.