Actualitate

Dorin Junghietu: Nu sunt prevăzute deconectări masive de energie electrică

post-img
Dorin Junghietu

În pofida condițiilor meteo dificile, sistemul electroenergetic național funcționează în regim planificat, iar deconectări masive de energie nu sunt prevăzute. Ministrul Energiei anunță că avariile punctuale sunt remediate în teritoriu și avertizează asupra răspândirii unor informații false privind întreruperile de curent.

ÎS „Moldelectrica” nu a înregistrat deranjamente în reţeaua de transport a energiei electrice în această noapte, iar situația operativă a sistemului electroenergetic național corespunde regimului planificat.

În zona de centru-sud, „Premier Energy Distribution” SA a înregistrat un număr total de 1 256 consumatori afectați în localităţile Slobozia şi Rascaietii Noi din raionul Ştefan Vodă, a scris ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe Facebook.

Pentru remedierea avariilor au fost activate 17 echipe/brigăzi, o echipă fiind constituită din 2-5 persoane în funcție de specificul activității (montatori, constructori, etc.).

În zona de Nord, „RED-Nord” a raportat deconectări neprogramate pentru un total de 8 522 de consumatori afectați în 2 raioane a Republicii Moldova. În total, la ora raportării, erau afectate parţial 28 de localităţi din raioanele Edineţ, Briceni, Sângerei, Drochia şi Soroca. Echipele de intervenţie ale operatorului de distribuţie se află în teren pentru a reconecta consumatorii în cel mai scurt timp.

„De menţionat că în ultimele zile în chaturile asociaţiilor de locatari este răspândit un avertisment fals privind deconectările masive de energie electrică în toată ţara, între orele 9-17. 

Astfel de deconectări nu au fost prevăzute şi îndemn cetăţenii să confirme orice informaţii din surse oficiale", a scris Junghietu.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter