Economic

Energocom a achiziționat 137.000 MWh în primele zece zile ale anului

post-img
Evoluția prețului mediu pentru contractele din import și de pe piața liberă

În primele 10 zile ale anului, Energocom a procurat o cantitate totală de aproximativ 137.000 MWh, la un preț mediu ponderat de 110,83 euro/MWh. Compania a achiziționat energie produsă de centralele electrice de termoficare urbane și de la centralele electrice regenerabile cu statut eligibil, la tarife stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

BFCO

În baza Dispoziției nr. 1 a Comisiei pentru Situații Excepționale din 27 decembrie 2024, Energocom a continuat să cumpere energie regenerabilă de pe piața liberă, prin contracte bilaterale, la prețuri ce nu vor depăși cel mai mic preț al energiei electrice disponibil în cadrul acestor acorduri.

De asemenea, compania a avut acces la platforma de tranzacționare OPCOM din România pentru a obține cele mai bune condiții de achiziție.

Potrivit Energocom, compania continuă dialogul cu partenerii săi internaționali pentru a identifica cele mai avantajoase oferte de prețuri, asigurându-se astfel că va îndeplini cu succes obligațiile de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii din Republica Moldova.

Achizițiile de energie electrică în primele 10 zile din ianuarie 2025

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter