Provocările actuale din logistică şi transporturi, atât din Republica Moldova cât şi din Statele Unite, au fost discutate la Chişinău, la o reuniune a reprezentanţilor unor companii din aceste domenii. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Moldo-Americană de Logistică şi Transport.
Asociaţia îşi propune să atragă atenţia asupra oportunităţilor pe care le oferă această industrie în Republica Moldova, ţară aflată în curs de aderare la Uniunea Europeană.
MIHAI SAVA, preşedinte, Asociaţia Moldo-Americană de Logistică şi Transport: „Ne dorim să facem un eveniment mare cu cei din industrie, un eveniment care ar presupune nu doar angajaţi la nivel de management sau de ownership, dar ne propunem să facem şi să-i adunăm şi pe cei care nemijlocit fac lucrul în companie de logistică şi transport”.
Participanţii la întâlnire au explorat perspectivele de dezvoltare în acest sector, în condiţiile în care schimbările în economia globală pot influența costurile de operare și pot crea incertitudini pentru companii.
VICTOR TIPA, membru, Consiliul de Administrare AMALT: „Unul din beneficiile primordiale este schimbul de experienţă şi networkingul care se organizează la nivel de organizaţie, de câteva ori pe an sau într-un forum sau congres anual. Dialogul cu autorităţile statului la nivel egal pentru industria dată presupune un beneficiu mare pentru că aceste companii primesc un garant că sunt într-o industrie protejată”.
Asociația Moldo-Americană îşi propune să găsească soluții care implică atât colaborarea cu autoritățile guvernamentale, cât și investiții în infrastructură și tehnologie.
JIM BEDNARKIEWICZ, vicepreşedinte executiv, companie de logistică şi transport: „Venim din SUA, unde avem multe industrii şi organizaţii specifice care colaborează cu guvernarea şi diferite agenţii. Avem zece de mii de astfel de organizaţii în State. Toate acestea lucrează împreună, interacţionează şi colaborează, fac un schimb de bune practici”.
Asociaţia Moldo-Americană de Logistică şi Transport a fost fondată în 2022 şi acum numără opt companii din domeniu, cu mai mult de 25 de camioane în SUA şi cel puţin 25 de angajaţi din Republica Moldova.