Autoritățile dau asigurări că proiectele spitalelor regionale din Bălți și Cahul rămân prioritare și vor fi realizate conform planului de dezvoltare a țării. Potrivit ministrului Sănătății, Emil Ceban, cele două instituții medicale sunt considerate spitale strategice și vor avea statut regional, urmând să preia inclusiv servicii medicale de nivel republican. Deși cele două proiecte legate de infrastructura domeniului de sănătate rămân o prioritate declarată, se înregistrează o ambiguitate în ce privește termenele de contrucție a lor.
Ministrul Sănătății a declarat jurnaliștilor că spitalele regionale din Bălți și Cahul vor beneficia de specialități de înaltă performanță, inclusiv oncologie, radioterapie, chimioterapie, cardiologie și cardiochirurgie intervențională.
„Pentru noi aceste două spitale sunt foarte importante. Ele sunt spitale strategice. Ele sunt incluse în planul de dezvoltare a țării. Ele o să ia niște funcții, tot ce este republican, inclusiv specialități de înaltă performanță - oncologie, radioterapie, chimioterapie, cardiologie, cardiochirurgie intervențională. De aceea, astăzi, se lucrează foarte serios. Discutăm cu specialiștii, discutăm cu partenerii de dezvoltare, cu finanțatorii în așa un mod ca să nu stopăm lucrurile și, totodată, cele două instituții să corespundă cerințelor”, a spus Emil Ceban.
Ministrul a afirmat că proiectul spitalului din Cahul este mai avansat, fiind deja realizat studiul de fezabilitate și schița de proiect. Noua clădire va fi construită pe teritoriul actualului spital, unde unele clădiri urmează să fie demolate.
„În ceea ce privește spitalul din Bălți, va fi edificat pe un teren nou, dar va fi integrat cu infrastructura actuală pentru a asigura eficiență și compatibilitate cu noile standarde din sistemul de sănătate. Se discută ancorarea spitalului actual cu spitalul nou construit în așa un mod ca să fie și tehnic, și funcțional. Deci, compatibil cu cei ce ne dorim noi prin dezvoltare în sistemul de sănătate.”, a spus Emil Ceban.
Potrivit lui Emil Ceban, ambele spitale vor fi instituții medicale moderne, construite de la zero, menite să îmbunătățească accesul populației la servicii medicale specializate în regiuni.
Totodată, ministrul Sănătății a menționat că, în prezent, se lucrează intens la o politică de regionalizare a spitalelor, în contextul viitoarelor schimbări teritoriale. Sistemul medical urmează să fie reorganizat prin clasificarea unităților sanitare în spitale republicane (regionale), subregionale și locale, în funcție de serviciile oferite și populația deservită.
„Se discută foarte mult în contextul schimbărilor care o să aibă loc teritoriale. Încercăm să contorizăm tot ce se întâmplă în spitalele noastre actuale. Ne dorim să le clasificăm cu cele republicane, deci regionale, subregionale și locale, să vedem ce servicii o să fie în fiecare din ele”, a spus Emil Ceban.
Inițial, termenul de dare în exploatare a celor două spitale regionale, de la Bălți și Cahul, era stabilit pentru anul 2025, conform angajamentului asumat de fosta prim-ministră a Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, potrivit newsmaker.md. Prevederea era inclusă în programul de guvernare prezentat la învestirea în funcție.
Ulterior, fosta ministră a sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că proiectele de construcție a spitalelor regionale din Bălți și Cahul ar putea fi finalizate până în 2030. Actualul ministru al Sănătății, Emil Ceban, a anunțat, la sfârșitul anului trecut, un nou termen de dare în exploatare – 2031, motivând că „termenele anunțate anterior (2028–2029) nu mai corespund situației reale”.
Potrivit studiilor de fezabilitate efectuate în anii 2020-2023, investițiile necesare pentru Spitalul din Cahul se ridică la peste 100 de milioane de euro, bani împrumutați de la Banca Europeană de Investiții (BEI). În ceea ce privește spitalul din Bălți, valoarea totală a proiectului de construcție a Spitalului Regional Bălți este de 108 milioane de euro.