TV Network
Canalele TVR
Social

Tragedie în Grecia: O familie din R. Moldova, victima unui grav accident în Halkidiki

post-img
accident

ACTUALIZARE, ora 14:00: Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, în tragicul accident rutier produs în regiunea Halkidiki au fost implicați patru cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii. În urma accidentului, trei dintre aceștia și-au pierdut viața, iar un copil în vârstă de șapte ani se află internat în stare gravă și beneficiază de îngrijiri medicale. „Ambasada Republicii Moldova la Atena întreprinde demersurile necesare pentru acordarea sprijinului consular în vederea repatrierii victimelor”, se menționează într-un comunicat al ministerului.

Știrea inițială: 

O familie din Republica Moldova a fost implicată într-un grav accident rutier produs în regiunea Halkidiki, Grecia. În urma impactului dintre automobilul în care se aflau și o cisternă, trei persoane – mama, tatăl și bebelușul familiei – și-au pierdut viața, iar al doilea copil al cuplului a fost rănit, relatează presa elenă.

Potrivit presei, accidentul s-a produs în jurul orei 18:30, pe drumul provincial dintre Nea Moudania și Nikiti, în apropiere de Polygyros. Din motive care urmează să fie stabilite, autoturismul înmatriculat în Republica Moldova s-a ciocnit violent cu o cisternă.

La fața locului au intervenit pompierii, care au desfășurat o amplă operațiune de descarcerare. Femeia și bebelușul au fost scoși din mașină în stare de inconștiență, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viața.

Tatăl familiei a fost transportat în stare gravă la Spitalul din Polygyros, unde a decedat la scurt timp, în pofida eforturilor depuse de medici.

Cel de-al doilea copil al familiei a supraviețuit accidentului și a fost transportat cu ambulanța la același spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul cisternei nu a fost rănit.

Poliția Rutieră din Polygyros a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter