Rezultate excelente obţinute de înotătorii din Republica Moldova la un campionat internațional, desfășurat în Bulgaria. Ei au câştigat opt distincții, dintre care trei de aur.
Ivan Toropitin a triumfat la două distanțe, în stil liber - 800 și 1.500 de metri. Iar Natalia Zaițeva s-a impus în proba de 200 de metri spate. Cei doi au mai obținut şi câte o medalie de argint. Şi Denis Svet a urcat de trei ori pe treapta secundă a podiumului de premiere, pe distanţe diferite, la stilul spate. La turneul din Sofia au concurat aproape 400 de sportivi din patru țări, iar Republica Moldova a fost reprezentată de șase înotători.