Actualitate

Ambasada Rusiei la Chișinău învinuiește Occidentul și Ucraina pentru situația din Transnistria, după ce Gazprom a refuzat să livreze gaze prin gazoductul transbalcanic

post-img
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov
Sursa foto: Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova / Telegram

Ambasada Rusiei la Chișinău se declară îngrijorată de situația de pe malul stâng al Nistrului și aruncă vina pe „Occidentul colectiv” și Ucraina, după ce însuși Gazprom a refuzat să livreze gaze naturale prin gazoductul transbalcanic pentru Transnistria după 31 decembrie 2024, când a expirat acordul cu privire la tranzit pe teritoriul ucrainean.

BFCO

„Ignorarea intenționată de către autoritățile de la Chișinău a numeroaselor probleme în relațiile cu Gazprom este principala cauză a situației de criză din regiune. În afară de aceasta, politicile distructive ale regimului sângeros al lui Vladimir Zelenski nu fac decât să alimenteze criza energetică din Republica Moldova”, se menționează într-un comunicat al ambasadei publicat pe canalul său de Telegram.

„Prin refuzul repetat și explicit al părții ucrainene de a prelungi acordurile de transport al gazelor naturale, Gazprom a fost privat de capacitatea tehnică și legală de a furniza gaze pentru tranzit pe teritoriul Ucrainei, inclusiv către Transnistria, începând cu 1 ianuarie 2025.” 

Astfel, subliniază Ambasada Rusiei la Chișinău, Kievul a sistat tranzitul gazelor rusești în perioada de iarnă, astfel încât să condamne populația din Transnistria la suferință, lăsând sute de mii de cetățeni fără căldură și apă caldă. 

Pe 28 decembrie 2024, Gazprom a informat Moldovagaz că oprește livrările în Republica Moldova pe 1 ianuarie 2025. Gigantul rusesc a invocat drept cauză pretinsul refuz al Republicii Moldova „de a stinge datoria”. 

Gazprom nu a precizat în scrisoarea sa ce fel de datorii are în vedere, cele pe care le pretinde de la malul drept al Nistrului, în valoare de 709 milioane de dolari, sau cele consumate de malul stâng, în mărime de 10,5 miliarde de dolari.       

BFCO

La rândul său, Moldovagaz a subliniat că, începând cu decembrie 2022, tot gazul livrat în Republica Moldova a fost furnizat către Tiraspoltransgaz, furnizorul transnistrean. În același timp, Moldovagaz a subliniat că Tiraspoltransgaz încalcă regulat obligațiile sale de plată, ceea ce constituie o violare esențială a contractului. 

Prin urmare, luând act de scrisoarea Gazprom, Moldovagaz a decis să oprească livrările pentru Tiraspoltransgaz. 

Deși există posibilitatea de a face livrări în Transnistria prin gazoductul transbalcanic, Gazprom refuză să facă acest lucru. 

Reprezența diplomatică a Rusiei a mai subliniat în comunicatul său că protejarea cetățenilor și compatrioților ruși este o prioritate absolută a politicii externe ruse.

Pe 4 ianuarie, Premierul Dorin Recean a declarat  pentru Reuters că Republica Moldova se confruntă cu o criză de securitate în condițiile în care zeci de mii de locuitori din regiunea transnistreană au rămas fără gaze naturale. Oficialul moldovean a subliniat că Rusia a „trădat” și „izolat” regiunea transnistreană, arătând astfel „rezultatul inevitabil pentru toți aliații săi”. 

„Tratăm situația ca pe o criză de securitate care urmărește revenirea forțelor pro-ruse la putere în Moldova și transformarea teritoriului nostru într-o armă împotriva Ucrainei, cu care împărțim o graniță de 1.200 de kilometri”, a spus Dorin Recean.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor