Sport

Chișinău găzduiește în premieră Campionatul European de Kettlebell: peste 250 de participanți

post-img
Campionatul European de Kettlebell

Peste 250 de sportivi din 16 țări își demonstrează forța, în aceste zile, la Campionatul European de Kettlebell, organizat în premieră la Chișinău. Lotul Republicii Moldova a obținut deja câteva medalii la turneul continental, al cărui partener media este TVR MOLDOVA.

Sunt 34 de participanți din Republica Moldova, printre care un tată și fiu. Mihail Munteanu a devenit campion european după ce, timp de zece minute, a ridicat două haltere mici de câte 24 de kilograme de 99 de ori.


MIHAIL MUNTEANU, sportiv, Republica Moldova: Scopul a fost o sută sau peste, dar am fost aproape. Cel mai important este că am bătut recordul personal, care a fost de 93 de repetări. Asta mă bucură.


Iar fiul lui, care i-a moştenit atat pasiunea cât şi numele, a ridicat de 60 de ori două haltere mici de câte 16 kilograme, timp de zece minute. Acest rezultat i-a asigurat medalia de argint și titlul de vicecampion european, în limitele vârstei de 15 ani.


MIHAIL MUNTEANU, sportiv, Republica Moldova: – Înainte ca tu să concurezi, tatăl tău a obținut aurul. A fost un imbold pentru tine să obține și tu o medalie? – M-a motivat foarte mult. Mereu îmi doresc să fiu ca el. Sunt fericit. Sunt și probe destinate persoanelor cu dizabilități. Lotul "tricolorilor" este format din zece sportivi.


MARIN ANDRONACHI, sportiv, Republica Moldova: În total, la turneul continental s-au înscris peste 250 de sportivi din 16 țări. Oaspeții s-au arătat încântați de capitala Republicii Moldova și de complexul "Chișinău Arena", gazda evenimentului de anvergură.


HEINZ-PETER LANG, sportiv, Austria: Este o cultură diferită. Ieri am luat cina și mâncarea a fost foarte gustoasă. Oamenii sunt prietenoși. Este un oraș foarte frumos.


BAZAN FILIP, sportiv, Polonia: – Care este impresia dumneavoastră despre această arenă? – Este foarte bună. Pare foarte bună și cred că așa și este. Este foarte, foarte frumoasă. Cred că o pot compara cu cele mai bune săli din Polonia.


Trei cei mai buni sportivi din fiecare probă se vor bucura de premii.


DUMITRU PRODAN, președinte, Federația de Kettlebell, Republica Moldova: Așa cum se întâmplă la toate competițiile de nivel european și mondial, vom oferi medalii pentru locul corespunzător, diploma de onoare și un trofeu, în funcția de clasa de participare.


Campionatul European de Kettlebell, a cărui organizare va costa circa un milion de lei, se va încheia duminică. TVR MOLDOVA este partenerul media al evenimentului continental.

author-img_1

Adrian Său

Reporter