Douăzeci de persoane, inclusiv șapte copii, au fost evacuate în seara zilei de 27 august dintr-un bloc de locuințe de pe strada Calea Orheiului din Chișinău, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat joi seară, la ora 20:38. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, fum și flăcări au fost observate la etajul patru al unui bloc de locuințe cu cinci niveluri.
La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori. Aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri din interiorul apartamentului, inclusiv pe două niveluri.
În mod prioritar, salvatorii au evacuat locatarii din scara blocului pentru a preveni intoxicarea acestora cu produsele de ardere.
Incendiul a fost localizat la ora 21:18 și lichidat complet la ora 22:53, precizează salvatorii. Flăcările au distrus bunuri materiale din antreu, bucătărie și una dintre camere, pe o suprafață de aproximativ 47 de metri pătrați, din suprafața totală de 79 de metri pătrați a apartamentului.
În urma incendiului nu au fost raportate victime. Cauza și circumstanțele producerii acestuia urmează să fie stabilite. Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.