Selecționerul Serghei Cleșcenco a anunțat lista jucătorilor pentru partidele cu Albania și Cehia, care vor fi unele dintre cele mai importante meciuri din istoria naționalei de fotbal a Republicii Moldova. În cazul unor rezultate bune, „tricolorii" s-ar putea califica, în premieră, la Campionatul European.
25 de fotbaliști, dintre care doar șapte sunt din campionatul intern, au fost convocați pentru duelurile decisive din preliminariile turneului continental. Mulţi dintre jucătorii basarabeni sunt experimentați și au îmbrăcat de mai multe ori tricoul naționalei, printre ei fiind Vadim Rață, Mihail Caimacov și Ion Nicolaescu. Totuși, în lot se regăsește și un fotbalist care încă nu și-a făcut debutul pentru selecționata țării. Este vorba despre fundașul Dinis Ieșeanu, care reprezintă clubul Zimbru Chișinău.
Peste două săptămâni, echipa antrenată de Serghei Cleșcenco va intra în cantonamentul de pregătire, care se va desfășura la Vadul lui Vodă. Pe 17 noiembrie, naționala Republicii Moldova va primi vizita reprezentativei din Albania, pe stadionul „Zimbru" din Chișinău, iar apoi va juca în deplasare cu Cehia, trei zile mai târziu.
Albania și Cehia se află în partea de sus a clasamentului din Grupa E, în timp ce Republica Moldova ocupă penultimul loc. Totuși, „tricolorii" sunt separați de prima poziție de doar patru puncte, iar de treapta secundă – de două. În cazul în care echipa condusă de Serghei Cleșcenco va urca în clasament pe unul dintre primele două locuri, naționala Republicii Moldova se va califica la EURO 2024. De-a lungul istoriei, „tricolorii" nu au ajuns niciodată la un turneu final.