Actualitate

Contrabandă cu alcool etilic, descoperită la Ceadîr-Lunga

post-img
Ceadîr-Lunga
Sursa foto: regional.md

Oamenii legii au găsit alcool etilic în valoare de circa 400 de mii de lei, adus ilegal din Ucraina, la domiciliul unui bărbat din Ceadîr-Lunga. În total, poliția are în vizor doi suspecți, de 40 și 50 de ani, ambii din Ceadîr-Lunga, care ar fi făcut contrabandă cu alcool etilic.

Polițiștii au stabilit că membrii grupării își desfășurau activitatea ilegală începând cu anul 2022. Având scopul obținerii profitului ilegal, aceștia ar fi introdus ilegal pe teritoriul țării noastre și al Ucrainei, produse accizabile sub formă de alcool etilic. 

În rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul unuia dintre suspecți, oamenii legii au depistat și ridicat 2 800 de litri de alcool etilic, dar și mai multe sticle din plastic destinate îmbutelierii produselor alcoolice, care erau păstrate în condiții neconforme. 

alcool etilic


Valoarea estimativă a alcoolului etilic ridicat constituie 400 000 de lei.

Pe acest caz a fost inițită o cauză penală pentru contrabandă cu mărfuri accizate, săvârșită de două sau mai multe persoane.

Membrii grupării sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare de la 4 la 10 ani.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter