În următoarea ediție a emisiunii ,,La Pas prin Țară”, vom descoperi satul Cărbuna din raionul Ialoveni. În pragul sărbătorilor e iarna această localitate este o destinație perfectă pentru cei îndrăgostiți de tradiția autentică, fiindcă aici poți explora cultura și trăi emoțiile adevărate ale meleagului nostru.
Realizatorul emisiunii, jurnalistul Ion Railean ne va face un tur al celor mai importante obiective din sat, precum Castelul ,,Sfântul Ilie” o replică a unui monument medieval, care ascunde o istorie curioasă. Tot în această localitate în anii 1960 a fost descoperită o comoară, care datează de acum 7 mii de ani din perioada Cucuteni-Tripolie.


Tot în satul Cărbuna putem beneficia şi servicii de cazare în complexul turistic „Casa Zeița”, locuință rurală îmbinată cu tradiție și autenticitate ce te poate duce cu gândul la amintirile de la sat. Complexul este alcătuit din două case – „Casa Părintească” și „Casa Nurorii” – ambele având capacitatea de a caza până la patru persoane.


Călătorul cu misiune şi-a urmat traseul şi la Beciul ,,Peştera Balaurului”, un bordei de 40 de metri lungime, amenajat în câteva compartimente. Pe timpuri aici oamenii îşi păstrau rezervele, iar acum a devenit o atracţie turistică cu licori ademenitoare.

Pe final de ediţie, Ion Railean ajunge la gospodăria familiei Cecoi, unde alături de ceata de urători a Ansamblului Izvoraş din localitate, acesta va colinda ca pe vremuri.

Mai multe detalii urmăriți în emisiunea de duminică.
Emisiunea „LA PAS PRIN ȚARĂ” este difuzată duminica, ora 17:00, la TVR Moldova și în reluare joi, la 13:30.
Edițiile despre Sighișoara, Sibiu și Maramureș le puteți urmări pe pagina de Youtube TVR MOLDOVA
https://www.youtube.com/watch?v=FcFYamd24Vs