Republica Moldova a devenit în aceste zile gazda unui eveniment medical de amploare: Congresul dedicat sănătății creierului, care a reunit la Chișinău peste 500 de delegați și 35 de experți internaționali din domeniul neuroștiințelor, neurologiei și medicinei recuperatorii.
Evenimentul a marcat lansarea oficială a NeuroDiaspora.MD – o rețea care conectează medici moldoveni din diaspora cu spitalele, universitățile și companiile medicale din țară. Scopul: valorificarea expertizei globale pentru îmbunătățirea sistemului național de sănătate.
„Sănătatea creierului este un noul indicator-cheie al bunăstării. I-am îndemnat pe toți profesioniștii moldoveni din străinătate să colaboreze cu profesioniștii moldoveni rămași acasă și - împreună - să-și ofere timpul, creativitatea și experiența pentru binele oamenilor. Să privim sănătatea creierului nu ca pe o cheltuială medicală, ci ca pe o investiție strategică în PIB: atunci când investim în creiere, investim de fapt în viitorul întregii societăți”, a menționat Dorin Recean.
Participanții la congres au luat parte la demonstrații medicale avansate, printre care trombectomia asistată de inteligență artificială, aplicată în tratamentul accidentelor vasculare cerebrale. Totodată, experți din centre medicale internaționale — precum Barcelona (Spania), Mainz (Germania) și Sacramento (SUA) — au prezentat metode moderne de recuperare neurologică post-AVC.
„Profesioniștii moldoveni de peste hotare sunt o resursă strategică pentru dezvoltarea țării. Cu rețeaua NeuroDiaspora.MD, vom putea conecta excelența globală cu nevoile locale și putem transforma inteligența oamenilor noștri într-un adevărat avantaj competitiv”, a punctat prim ministrul R. Moldova.