Extern

Negocieri Ucraina-Rusia: Reuniuni trilaterale prevăzute vineri la Istanbul

post-img
imagine simbol
Sursa foto: stirileprotv.ro

„Reuniuni trilaterale” vor avea loc vineri la Istanbul în locul negocierilor de pace care urmau să se deschidă între ruși și ucraineni în metropola turcă, a anunțat o sursă din cadrul Ministerului de Externe al Turciei, relatează Agerpres, citând AFP.

Ministrul de Externe turc Hakan Fidan s-a întâlnit joi seara la Palatul Dolmabahce cu o delegație rusă condusă de Vladimir Medinski, consilier al președintelui Vladimir Putin.

'Întâlnirea s-a încheiat', a indicat ministerul fără a da alte detalii.

Dar discuțiile dintre ruși și ucraineni nu au început și niciuna dintre părți nu a putut confirma că vor avea loc vineri.

În schimb, potrivit ministerului turc, va avea loc 'o altă serie de reuniuni în diferite formate'.

'Negocieri trilaterale între Statele Unite, Ucraina, Turcia', pe de o parte, și între 'Federația Rusă, Ucraina și Turcia', pe de altă parte, se află pe ordinea de zi, a spus sursa citată.

'Nu este sigur că va avea loc o reuniune într-un format cvadipartit (Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina, Turcia)', a menționat ministerul turc .

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis joi în cele din urmă să trimită la Istanbul o delegație pentru negocieri cu Rusia, deși Ucraina este nemulțumită de rangul delegației trimise acolo de președintele rus Vladimir Putin.

Delegația trimisă de Zelenski va fi condusă de ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov. Din delegație vor mai face parte responsabili din armată și din serviciile secrete, iar mandatul ei va fi obținerea unui armistițiu, a anunțat la o conferință de presă la Ankara președintele ucrainean după o întâlnire cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Citiți și:

Negocierile Rusia-Ucraina au eșuat înainte de a începe. Putin n-a venit la Istanbul

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter