Începând de marți, 28 iulie, șoferii din Republica Moldova vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de comercializare, în creștere față de ziua precedentă.
Astfel, un litru de benzină A95 va costa 30,40 lei, cu 24 de bani mai mult, iar un litru de motorină standard va ajunge la 30,71 lei, după o scumpire de 42 de bani.
Citește și: Motorina și benzina continuă să se scumpească, tendința fiind în creștere de la începutul lunii
În ultimele 24 de ore, două barje încărcate cu aproximativ 6.000 de tone de combustibil au intrat în Republica Moldova, iar un nou transport, de aceeași capacitate, este așteptat să ajungă astăzi. Guvernul anunță că a luat măsuri pentru a asigura aprovizionarea pieței cu motorină, după ce mai multe stații PECO au rămas fără stocuri.