Republica Moldova comemorează 77 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, mii de persoane au fost scoase din casele lor, urcate în trenuri de marfă și trimise în Siberia și Kazahstan. Regimul sovietic a urmărit, de fapt, decapitarea satului basarabean şi a întregului sistem de gospodărire. Cosecinţele acelor atrocităţi sunt simţite şi în prezent, în special, de cei care au reuşit să revină acasă şi de cei care s-au născut şi au copilărit departe de cei dragi.
VERA IGNAT-BUSUIOC, deportată, s. Peresecina, r. Orhei: În data de 6 iulie, la 4 dimineaţa, au venit doi soldaţi cu baionetele să-i ridice. Părinţii mei aveau doi copii, un băieţel de 9 ani şi unul de 8 luni. Au urcat-o în tren, au adus-o aici şi s-au dus la moarte.
Aşa îşi începe mărturisirea, plină de emoţie, Vera Ignat, o locuitoare a satului Peresecina. S-a născut în Siberia, dar şi acum poartă în suflet drama familiei. Revenită din Rusia, alături de părinţi, spune că a fost mereu stigmatizată.
VERA IGNAT-BUSUIOC, deportată, s. Peresecina, r. Orhei: Tata a început să lucreze la pădure, iar mama la fermă. În 51 a nascut-o pe sora mea, apoi în 54 m-am născut eu. Îmi amintesc, am venit de 2 ani jumătate în Peresecina şi eu când voiam să ies în drum, copiii strigau- Rus-paparus, cine dracul te-a adus. Eu începeam a plânge şi mama nu ne lăsa deloc să ieşim din ogradă. Iată cuvintele astea nu pot să le uit nici acum.
Pe o căldură insuportabilă, înghesuiţi în vagoane, înfometaţi şi însetaţi, în jur de 35 de mii de basarabeni au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, acum 77 de ani.
VASILE FOTESCU, lector universitar: Noi avem o istorie tragică a familiei noastre Popa şi Fotescu. I-au urcat ca pe nişte vite în vagoane. De ce sunt în negru azi, de ce şifonat, pentru că oamenii nu s-au dus călcaţi în Siberia, nu s-au dus de bună-voie, i-au ridicat ca pe vite. Au suferit, vă daţi seama că au mers 4 săptămâni jumătate, pe cîldura cea mai mare, cu scrumbie, cu siliodcă, că altfel nu pot să zic.
Zeci de oameni s-au dunat astăzi în scuarul gării din Chişinău pentru a-şi aminti de drama care le-a marcat destinele. La eveniment a participat şi conducerea de vârf a ţării, care a depus flori la Monumentul deportaţilor.
MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: De ce s-a comis o asemenea crimă împotriva poporului nostru. De ce a trecut Moldova printr-o suferinţă atât de nedreaptă. Prezentam vreun pericol, nu. Bunicii şi străbunicii noştri erau oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu, dornici să-şi crească copiii în pace, aşa cum ştiu ei mai bine.
Cifra victimelor represiunilor staliniste este cu mult mai mare decât cea prezentată oficial. Deşi, în ultimii ani, s-au făcut paşi importanţi în promovarea culturii memoriei, victimele deportărilor au nevoie de mai mult sprijin.
ALEXANDRU POSTICĂ, preşedinte, Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi politici: Rog şi insist ca să fie adoptată o lege care să condamne în mod expres negarea, trivializarea sau diminuarea consecinţelor represiunilor politice în Republica Moldova.
Potrivit lui Alexandru Postică, în Republica Moldova sunt cel puţin 6300 de victime ale represiunilor politice sau urmaşi ai acestora. Operațiunea de deportare în masă din RSS Moldovenească, din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a vizat peste 18 mii de persoane, făcând parte dintr-o acțiune mai amplă, de "curățare" a noilor teritorii ocupate de URSS, în anii 1939-1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. Deportarea din 6-9 iulie 1949 a fost cea mai amplă de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.
