Kievul a mai trecut prin experiențe în care i-au fost suspendate programele de sprijin militar ale SUA și știe să se adapteze la astfel de situații, a declară Mihail Podoliak, unul consilierii președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, după ce Donald Trump a ordonat o pauză privind livrările de ajutoare pentru armata ucraineană.
Mihail Podoliak a declarat că mai multe proiecte erau în stadiul de finalizare, astfel este necesar să se evalueze care anume dintre programe nu vor mai funcționa.
De asemenea, spune Podoliak, există programe votate în Congresul SUA, „iar asta prevede o procedură specială”.
„Este necesar să se evalueze posibilitățile de achiziție sau de obținere a analogilor de la partenerii europeni (…). Căutăm și pe piețele comerciale. Discutăm cu partenerii europeni”.
Totuși, Kievul nu ignoră posibilitatea de a continua negocierile cu SUA, a mai declarat Podoliak.
Citește și: „Cea mai bună contribuţie”. Kremlinul salută suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina
UE anunță un plan 800 de miliarde de euro pentru înarmare și „ajutor imediat” pentru Ucraina