TV Network
Canalele TVR
Actualitate

ANSP: Încă patru cazuri de febră Q, confirmate în Republica Moldova

post-img
Imagine simbol

Patru cazuri noi de febră Q au fost confirmate în Republica Moldova în perioada 14–18 mai 2026, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Diagnosticul a fost stabilit de Laboratorul național de referință în infecții cu risc sporit din cadrul instituției.

Potrivit unui comunicat al ANSP, cazurile au fost înregistrate în municipiul Chișinău și în raioanele Criuleni, Călărași și Căușeni, la persoane cu vârste cuprinse între 24 și 57 de ani.

Potrivit specialiștilor, pacienții prezentau forme medii ale bolii, manifestate prin febră, frisoane, slăbiciune generală și simptome respiratorii. În prezent, aceștia beneficiază de tratament și supraveghere medicală, iar evoluția stării de sănătate este favorabilă.

Febra Q este o boală infecțioasă provocată de bacteria Coxiella burnetii, transmisă în special de animale domestice precum ovinele, caprinele și bovinele. Infecția poate fi contractată prin inhalarea particulelor contaminate, contact direct cu animale infectate sau prin consumul de lapte crud și produse lactate nepasteurizate.

Pentru prevenirea infectării, specialiștii recomandă respectarea igienei mâinilor după contactul cu animalele, consumul exclusiv de lapte pasteurizat sau fiert, evitarea produselor lactate din surse neautorizate, utilizarea echipamentului de protecție la îngrijirea animalelor și gestionarea corectă a deșeurilor animaliere.

Persoanele care prezintă simptome precum febră, slăbiciune, dureri musculare sau cefalee sunt îndemnate să solicite asistență medicală și să informeze medicul despre eventualul contact cu animale sau consumul de produse lactate nepasteurizate.

Citește și: Ce ar însemna pentru România unirea cu Republica Moldova?

De la începutul anului 2026, în Republica Moldova au fost confirmate 12 cazuri de febră Q.

În acest context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a intensificat măsurile de supraveghere epidemiologică și a informat instituțiile medico-sanitare pentru sporirea vigilenței în depistarea precoce a cazurilor suspecte. Totodată, a fost notificată și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, având în vedere caracterul zoonotic al infecției, pentru inițierea măsurilor necesare de investigare și control.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter