Prim-ministrul Dorin Recean a venit cu un mesaj pe pagina sa personală de Facebook, prin care a salutat semnarea de către Banca Națională a Moldovei (BNM) a cererii de aderare la Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA).
Potrivit prim-ministrului, aderare la Zona Unică în Plăți în Euro va simplifica tranzacțiile în numerar atât a cetățenilor Republicii Moldova, cât și ale companiilor din RM cu partenerii săi din cele 36 țări membre ale sistemului.
„Este un pas important pentru Republica Moldova care va duce la simplificarea semnificativă a tranzacțiilor în numerar atât a cetățenilor noștri, cât și ale companiilor moldovenești cu partenerii săi din cele 36 de țări membre ale sistemului. Vorbim despre toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și Elveția, Marea Britanie, Norvegia, Islanda, Liechtenstein, San Marino, Vatican, Andorra și Monaco”.
Totodată, Dorin Recean consideră că aderarea la SEPA reprezintă un pas important pentru întreg sistemul bancar, care într-un final va duce la creșterea bunăstării fiecărui cetățean din Republica Moldova.
„Aderarea la SEPA înseamnă comisioane mult mai mici sau zero la tranzacțiile transfrontaliere interne între țările membre, inclusiv unde trăiesc în număr mare cetățenii noștri, facilitarea accesului la noi piețe prin standarde comune, transferuri mult mai simple și rapide, dar și o mai mare siguranță ale acestora. Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de îmbunătățirea fluxului de numerar și reducerea costurilor, iar marile companii pot consolida plățile proprii, administrând centralizat lichiditățile și crescând eficiența. Este un pas important pentru întreg sistemul bancar, care într-un final va duce la creșterea bunăstării fiecărui cetățean din Republica Moldova,” a scris Dorin Recean.