Social

Basarabenii păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun şi le transmit din generaţie în generaţie

post-img
imagine simbol

De la marea sărbătoare nu puteau lipsi Moş Crăciun şi Crăciuniţa care au ajuns în Republica Moldova la miezul nopţii. A confirmat-o Poliţia de Frontieră dar şi reprezentanţii Aeroportului, care au autorizat chiar survolarea spaţiului aerian. Copiii, dar nu numai ei, s-au trezit dis de dimineaţă ca să vadă ce cadouri le-au fost aduse sub brad.

În Ajunul Crăciunului au răsunat tradiționalele colinde ce vestesc Nașterea Domnului.

Azi, dis de dimineaţă, copiii s-au trezit pentru a vedea ce le-a pregătit Moş Crăciun sub brăduţ.


Şi gospodinele s-au pregătit cum au putut mai bine. Așa cum stă bine basarabenilor, masele trebuie să fie îmbelșugate dar pentru asta s-a stat multe ore la bucătărie pentru a pregăti bucatele tradiţionale.


„Tradiţia aceasta de a pregăti bucate am păstrat-o şi nu putem să nu pregătim şi mai ales bucate tradiţionale: răciturile, sărmăluţele, dulciuri şi numaidecât ţin să coc colăceii acasă. Aşa vreau eu să miroase a pâine coaptă sau colăcei la sărbători, numaidecât”.


Basarabenii păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun şi le transmit din generaţie în generaţie. Masa de sărbătoare este si ea la loc de cinste.


„Tradiţiile s-au păstrat chiar dacă eu m-am trezit fără biserică în sat. În 61 a fost dărâmată biserica. În familie la noi, în aproape tot satul s-au păstrat tradiţiile, chiar dacă erau interzise colinda, nu se umbla aşa deschis cum acuma. Cum sărbătoresc, în familie. E o sărbătoare veche, din bătrâni. E o sărbătoare creştinească. Noroc de dânsele, că altfel nu ne mai oprim. -Pe cine aşteptaţi? -Finii şi nepoţii. Băieţii nu sunt acasă, sunt peste hotare. La noi aşa din tradiţii se sărbătoreşte pe nou, nu pe vechi”.


În Republica Moldova, creştinii ortodocşi de rit nou sărbătoresc astăzi Crăciunul. Cei de rit vechi vor celebra pe 7 ianuarie.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter