Deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în special a clusterului privind statul de drept și reforma justiției, reprezintă o prioritate a președinției Ciprului în Consiliul UE, potrivit președintelui Ciprului, Nikos Christodoulides, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova.
Șeful statului cipriot a participat, alături de președinta Maia Sandu, la o conferință de presă comună, desfășurată în contextul Zilei Europei și al preluării de către Cipru a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2026.
La rândul său, Maia Sandu a salutat vizita, subliniind că aceasta are loc într-un moment esențial pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru avansarea procesului de aderare la UE. „Republica Moldova este hotărâtă să facă pași fermi în parcursul său european”, a declarat șefa statului.
Președintele Ciprului a afirmat că extinderea Uniunii Europene este o necesitate strategică și de securitate pentru întregul continent. „O Uniune Europeană mai puternică și mai securizată este o Uniune extinsă. Experiența Ciprului arată că aderarea la UE aduce stabilitate, dezvoltare și siguranță pentru cetățeni”, a spus Nikos Christodoulides.
Oficialul cipriot a reiterat sprijinul țării sale pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a subliniat că viitorul european al Chișinăului este unul firesc. „Aderarea la Uniunea Europeană a fost cel mai important proiect național al Ciprului, care a transformat țara și a adus prosperitate și oportunități. Acesta este viitorul pe care îl dorim și pentru Republica Moldova”, a declarat el.
În cadrul întrevederii, cei doi șefi de stat au discutat despre extinderea UE în contextul actual de securitate regională, despre etapele procesului de aderare a Republicii Moldova și despre aprofundarea relațiilor bilaterale dintre Chișinău și Nicosia.
Vizita are loc în contextul evenimentelor dedicate Zilei Europei, iar Maia Sandu și Nikos Christodoulides urmează să se adreseze cetățenilor în cadrul concertului din Piața Marii Adunări Naționale.