Basarabenii din diaspora, care vor participa la următoarele alegeri, ar putea semna o declaraţie pe propria răspundere privind abţinerea de la votarea multiplă, iar dacă numărul de alegători de la secţiile din străinătate va fi mare, scrutinul se va desfăşura timp de două zile. Sunt câteva dintre prevederile Regulamentului privind constituirea secţiilor de votare peste hotare şi în stânga Nistrului. Propunerile au fost consultate astăzi de membrii Comisiei Electorale Centrale şi societate civilă.
Semnarea declaraţiei pe proprie răspundere privind votarea multiplă, la următoarele scrutine electorale, are ca scop excluderea riscurilor de fraudare, susţine preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman.
ANGELICA CARAMAN preşedinte, CEC: „Dacă noi constatăm făcând legătura cu biroul electoral că ne artă sistemul că acest alegător a venit le secţia de votare cu nr cutare, la operatorul cutare, la ora cutare şi dacă se găseşte semnătura alegătorului în lista elecotrală, acest alegător nu mai votează.”
IGOR BUCĂTARU analist electoral, Promo-LEX: „El deja semnează în listă, semnează pentru faptul că nu va vota multiplu. Acuma d-voastră spuneţi că s-a simplificat, dar din potrivă lui i se mai dă o declaraţie care suplimentar trebuie să o semneze şi nu înţelegem care este rolu, dacă el deja semnează în lista respectivă că i se permite lui să voteze.”
O altă propunere prevede deschiderea unor secţii de votare suplimentare dacă au depus cereri de participare la scrutin cel putin 500 de persoane. Totodată, procesul electoral se poate desfăşura două zile consecutiv, dacă numărul de alegători este foarte mare sau în caz de situaţii excepţionale.
VICTOR MACOVEI secretar, PDCM: „Noi nu susţinem idee organizării în unele secţii votarea timp de două zile. Suntem de părere că ar trebui sau pentru toţi să fie două zile sau să fie regimul obişnuit. Deci egalitatea cetăţeanului în faţa legii.”
VADIM ZMEU reprezentant, Ministerul Afacerilor Externe: „Unica cred eu problemă pe care o vede Ministerul de Externe la acest moment ţine de securizarea secţiilor de votare în momentul când se va decide votarea a două zile. Asta poate fi o problemă foarte mare începând de la sigurarea infrastucturiii, inclusiv logistica.”
ROMAN ROŞCA deputat, PAS: „Din punctul meu de vedere este foarte necesar să asigurăm prezenţa tutor cetăţenilor noştricare doresc să participe la procesul electoral şi să le oferim condiţii maxime ca să se poată deplasa la secţiile de vot. Peste 500 cred că este o cifră rezonabilă care cumva arată intenţia de a participa în scrutinul electoral.”
În stânga Nistrului, vor fi deschise secţii de votare doar în localităţile aflate sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale de la Chişinău, în baza numărului de alegători de la ultimele trei scutine naţionale. Dacă alegerile se vor desfăşura timp de două zile, decizia va fi luată separat pentru fiecare zi de votare.