TV Network
Canalele TVR
Sport

De 96 de ani nu s-a mai întâmplat aşa ceva! SUA, recorduri uimitoare după victoria cu Paraguay

post-img
FOTO: Getty Images

SUA au avut o prestaţie magistrală în meciul de debut de la Mondial, câștigând la 3 goluri diferenţă în faţa Paraguayului. De 96 de ani nu se mai întâmplase ca un american să marcheze două goluri într-un meci la turneul final. De altfel, yankeii au bifat o serie de recorduri şi borne, odată cu disputa din această dimineaţă, potrivit Eurosport.

Statele Unite au un start excelent la Cupa Mondială, organizată împreună cu Canada și Mexic. În fața propriilor fani, la Los Angeles, americanii au trecut fără mari emoții de Paraguay, 4-1, și au oferit cea mai solidă prestație de până acum la acest turneu final.

Băieţii lui Pochettino au câştigat fără emoţii, prin golurile marcate de Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv Mauricio (73).

Soarta meciului a fost tranşată încă din prima repriză, încheiată de gazde cu un scor de forfait, în faţa unei echipe fără reacţie.

Pentru prima oară în istorie, o formaţie din zona CONCACAF a avut un avantaj de 3 goluri, la pauză, la un Mondial, contra unei naţionale din zona CONMEBOL.

Două dintre cele mai rapide 4 autogoluri din istoria World Cup au fost "reuşite" de paraguayeni. După ce Carlos Gamarra a marcat în propria poartă în 2006, contra Angliei, după două minute şi 46 de secunde, Damian Bobadilla a fost "ghinionistul de serviciu" azi (şi-a învins propriul portar după 6 minute şi 50 de secunde).

Yankeii au câştigat un meci la Mondial la o diferenţă de 3 goluri pentru a treia oară în istorie. Precedentele succese de acest gen au avut loc în urmă cu 96 de ani, tot împotriva Paraguayului şi Belgiei (de fiecare dată 3-0).

SUA au avut o posesie de 71% în prima repriză, cea mai mare a ei la un turneu final de CM de când se fac astfel de măsurători.

Reuşita din minutul 7, prin care SUA au deschis scorul în confruntarea din această dimineaţă, a devenit a 3-a cea mai rapidă a unei ţări gazdă, în istoria Mondialului. Doar Franţa, în 1938 (minutul 1) şi Germania, în 2026 (minutul 6) au marcat mai rapid.

SUA au doar 10 prezenţe la turneele finale şi o singură dată au ajuns dincolo de optimi (2002), dar au beneficiat de mai multe autogoluri (4) decât orice altă naţională, cu o excepţie, Franţa (6).

Chiar dacă în disputa de pe SoFi Stadium ofensiva lui Pochettino a "furat showul", şi defensiv SUA au stat excelent. Astfel, Chris Richards, fundaşul lui Palace, a reuşit nu mai puţin de 83 de pase complete, din 83 de încercări. Vorbim de cel mai bun raport din istoria CM, de când se măsoară aceste date (1966).

Autor al unei duble, Florian Balogun a fost declarat "jucătorul meciului". El a devenit primul fotbalist din SUA cu mai mult de un gol într-o partidă de la Mondial, după 96 de ani (de la Patenaude, în 1930, tot împotriva Paraguayului). De asemenea, el e al doilea jucător din zona CONCACAF cu o dublă în prima repriză a unei partide de la Mondial.

Citește și: Canada și Bosnia, primul egal de la Cupa Mondială! Premieră pentru ambele echipe la turneul final

Duelul SUA - Paraguay a adus faţă în faţă doi antrenori argentinieni: Pochettino vs Alfaro. Doar în 2018 am mai asistat la un duel între doi reprezentanţi ai "ţării tangoului" (Pizzi vs Cuper) şi, ca şi acum, niciunul nu a fost pe banca ţării de origine.

După un astfel de start lansat, SUA privesc cu încredere spre următoarea partidă din grupă, contra Australiei, la Seattle, pe 19 iunie. Pentru Paraguay, urmează duelul cu Turcia (pe 20 iunie, la Santa Clara).

author-img_1

Adrian Său

Reporter