S-a sărbătorit Moldova Europeană astăzi în scuarul Preşedinţiei de la Chişinău. Mulți au venit să celebreze decizia istorică a Consiliului European, de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Zeci de cetăteni s-au prins în hore, au fluturat drapelul UE şi au cântat împreună cu artişti autohtoni. În faţa mulţumii, preşedintele Maia Sandu şi ambasadorul Uniunii Europene Janis Mazeiks au rostit discursuri.
„Vreau ca în viaţa mea să ajung şi eu în Uniunea Europeană.”
Scuarul Preşedinţiei Republciii Moldova a fost neîncăpător astăzi pentru cetăţenii care au venit să celebreze deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„Avem bucurie pentru că s-a început negocierile cu Europa. Şi noi cu soţia cu mare plăcere suntem aici. Trebuie de lucrat mult, asta e principal, şi desigur aşteptăm un viitor mai bun pentru copii.”
„Păi noi ne uităm în UE ce cultură, ce bunăstare este, atitudinea lor faţă de ţara noastră, cum ne ajută ei pe noi în reforme, ne ajută să ne dezvoltăm infrastructura, ne ajută să fim în rând cu oamenii culturali, cu o cultură înaltă.”
„Mereu aşteptam asta şi eram cu speranţa că o să se întâmple. – De ce vă doriţi aderarea RM la UE? – Pentru că e o continuitate logică a ţării şi o perspectivă care o să ne asigure nouă un viitor frumos.”
La eveniment au fost prezenţi membrii ai Guvernului și oameni de cultură. Momentul a fost celebrat cu un concert susţinut de artişti autohtoni.
Președintele Maia Sandu şi ambasadorul UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, au transmis mesaje celor prezenti la eveniment.
„Să ne aducem minte şi de … în visul nostru european.”
MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „Îi felicit pe toţi cei care ard de nerăbdare ca să ajungem ţară membră a Uniunii Europene. Uşa către Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită efortului, muncii tuturor oamenilor de bună credinţă din această ţară, a celor care au luptat pentru libertatea şi independenţa RMoldova. De acum încolo depinde în mare parte de noi dacă drumul va fi scurt sau lung. MUSCA Vreau să mulţumesc în special României, care este avocatul nostru la fiecare etapă.”
JĀNIS MAŽEIKS ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Decizia de a începe negocierile de aderare reflectă atât determinarea moldovenilor, cât şi angajamentul UE de a-şi realiza promisiunile. Sper că acum, când este tot mai clar că Republica Moldova va deveni membru al Uniunii Europene, integrarea europeană va fi consens naţional.”
Oamenii s-au prins în hore, iar spre final de eveniment au cântat împreună.
ANDRIANO MARIAN dirijor, Moldovan National Youth Orchestra: „Vom cânta la urmă We Are the Champions, pentru că trebuie probabil să inspirăm moldovenii să creadă că suntem câştigători. Asta nu ajunge la noi…”
Pe 14 decembrie, Consiliul European a aprobat începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina la Uniunea Europeană.