Social

Transnistria a rămas fără gaze. Cum se încălzesc elevii școlilor cu predare în limba română?

Transnistria a rămas fără gaze. Cum se încălzesc elevii școlilor cu predare în limba română?

În instituţiile de învăţământ din stânga Nistrului, lecţiile vor fi mai scurte cu 15 minute şi vor avea o durată de 30 de minute. Anunţul a fost făcut astăzi de administraţia separatistă de la Tiraspol. Se întâmplă în contextul în care şcolile şi grădiniţele nu sunt conectate la agentul termic din cauza crizei energetice din regiune. Unii profesori ne-au spus că nu știu când va fi conectată căldura. Între timp, autorităţile constituţionale de la Chişinău spun că vor sprijini în măsura posibilităţilor şcolile din regiunea transnistreană.

RAISA PĂDUREAN, director adjunct, Liceul "Lucian Blaga", Tiraspol: Ne descurcăm pentru că în toate clasele sunt conectate aparatele cu aer condiţionat şi, în felul acesta, ne încălzim. Şi timpul de afară ne permite, dar nu ştim ce va fi. Dacă va -10 grade, -20 de grade, nu ne dăm seama dacă ne vom putea încălzi cu aparatele.


E încă frig şi în şcolile şi grădiniţele din Râbniţa.


RODICA COJOCARU, profesoară din stânga Nistrului: Ne străduim să fie bine. La educaţia fizică, elevii se încălzesc, apoi vin la biologie şi facem lecţii. Ne mai dezmorţin mâinile, picioarele. Nici apă caldă nu este în reţeaua orăşenească. Oamenii au boilere şi la noi în şcoală cantina tot are boilere.


Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Roman Roşca, a declarat că autorităţile constituţionale încearcă să sprijine cum pot instituţiile de învăţământ din regiune.


ROMAN ROŞCA, viceprim-ministru pentru Reintegrare: Ceea ce ţine de domeniile unde noi putem interveni şi aici vorbesc despre şcolile cu predare în limbă română, noi am dotat aceste instituţii cu generatoare, climatizatoare. Instituţiile din zonă cu regim sporit de securitate, adică oraşul Tighina, inspectoratul de poliţie, instituţiile penitenciare la fel sunt dotate pentru a activa în regim normal.


Criza energetică din stânga Nistrului a luat amploare după ce Tiraspolul a refuzat pachetul de ajutor condiţionat, de 60 de milioane de euro, din partea Uniunii Europene. Expertul Watchdog, Eugen Muravschi, susţine că o soluţie ar fi accesarea acestui sprijin şi colaborarea pretinselor autorităţi din regiune cu Chişinăul.


EUGEN MURAVSCHI, expert în energetică: Rusia livrează gaze în Transnistria de azi pe mâine. Asta se poate opri în orice zi. Soluţia pe care a propus-o Chişinăul oferea mai multă siguranţă, mai multă stabilitate. Oferea un plan de tranziţie energetică de la cea dependentă 100% de Rusia la o integrare energetică mai bună cu Republica Moldova, cu piaţa europeană, astfel încât şi malul stâng să se desprindă de Rusia, aşa cum am reuşit să o facem şi noi pe malul drept, însă Tiraspolul a refuzat acel ajutor.


Regimul de economisire a energiei electrice a fost instituit pe 2 octombrie, pentru o perioadă de aproape două săptămâni. Marţi, așa-numitul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol a emis un ordin care prevede furnizarea apei calde, din data de 17 octombrie, și pornirea căldurii în sectorul locativ și în instituții, indiferent de forma de proprietate, din data de 21 octombrie.


REPORTER: ANA NEAMŢU

Imagine: Mihai Scobioală

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter