Politic

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu viceministrul de externe azer, Khalaf Khalafov: "Am subliniat, de asemenea, interesul nostru de a atrage cât mai mulți investitori azeri în R. Moldova"

post-img
întrevedere

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, l-a primit în vizită la MAEIE, pe viceministrul de externe azer, Khalaf Khalafov.

„Am apreciat rezultatele obținute pe parcursul celor 31 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-azere și am exprimat deschiderea noastră pentru dezvoltarea conlucrării în sectorul energetic, economic și agricol. Am subliniat, de asemenea, interesul nostru de a atrage cât mai mulți investitori azeri în Republica Moldova, pentru a dezvolta proiecte comune. Țara noastră este interesată să diversifice sursele și rutele de aprovizionare cu gaze naturale.

Un subiect important al dialogului l-a vizat interacțiunea noastră în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, inclusiv susținerea reciprocă a suveranității și integrității teritoriale a țărilor noastre”, a declarat șeful diplomației de la Chișinău.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter