Actualitate

Ministrul Educației, la TVR MOLDOVA, despre procesul de reorganizare a instituțiilor de învățământ superior: Vrem să creăm universități puternice, bine poziționate în clasamente internaționale, atractive pentru tinerii noștri

post-img
Emisiunea „Punctul pe AZi”
Sursa foto: captură foto

Ministerul Educaţiei a anunţat despre începerea procesului de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din R. Moldova, ce va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior. Astfel, cele 28 de universităţi existente urmează a fi reorganizate în patru mari instituţii de învăţământ superior. Prezent în studioul TVR MOLDOVA, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a menționat că astfel autoritățile în educație își propun să consolideze sistemul universitar și de cercetare prin concentrarea resurselor, atât umane, cât și financiare; să apropie cercetarea științifică de studenți prin integrarea institutelor de cercetare în structura universităților și să aloce mijloace financiare suplimentare pentru a susține procesul de modernizare a învățământului superior și a sectorului de cercetare.

„Vrem să creăm universități puternice care să ofere tinerilor noștri mai multe oportunități educaționale, universitățile noastre să fie bine poziționate în clasamente internaționale, să fie atractive pentru tinerii noștri. Modernizarea universităților va fi un proces amplu, prin care dorim să apropiem cercetarea de predare, astfel încât studenții noștri să beneficieze și de competența, și de profesionalismul cercetătorilor noștri. Într-adevăr avem profesori, cercetători deosebiți, vrem să concentrăm aceste resurse în universități mari astfel încât să oferim o șansă tinerilor să învețe acasă, dar și mai multe oportunități de activitate pentru cadrele didactice și pentru cercetători”, a menționat ministrul Educației.

Potrivit oficialului, astfel de reforme au avut loc și în alte țări: Olanda, Franța. Anatolie Topală a precizat că procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii. 

Anatolie Topală, ministrul Educației


„Avem trei categorii principale: studenții, cadrele didactice și cercetătorii. Noi vom integra în universitățile mai mari alte universități mai mici și vom integra în structura organizațională a universităților mari și instituțiile de cercetare cu statut separat, cu finanțare separată, subdiviziuni clar determinate în cadrul universităților, astfel încât să mărim efectul cercetărilor asupra pregătirii resursei umane. 

Studenții câștigă prin faptul că obțin o diplomă de la o universitate mult mai bine poziționată în clasamentele internaționale, vor avea mai multe oportunități pentru studii, creăm programe noi, vor fi create și modernizate spațiile de studii, căminele, sălile de sport, terenurile sportive, astfel încât tinerii noștri să aibă tot ce este necesar pentru procesul educațional. Încă un moment important pentru studenții care se află în universitățile care vor fi integrate în alte universități: cei care sunt îmatriculați la un program de studii, ei vor continua exact la același program de studii și dacă studiile lor sunt contra-taxă, aceste taxe vor fi păstrate și ei în procesul acesta de încadrare a unor universități în alte universități, universitățile se încadrează cu tot cu proprietăți, aceleași blocuri de studii vor fi utilizate, pe urmă universitățile vor găsi cele mai bune oportunități de a organiza spațiile de studii. 

Pentru cadrele didactice din universități – e clar că noi vrem să concentrăm resursele atât umane, cât și financiare prin urmare adunând împreună în universități mari echipe de cercetători care fac știință, predare în același domeniu vom crea echipe mari de cercetători care vor fi mult mai consolidate, vor putea atrage mult mai multe proiecte la nivel european, concentrând resursele vor fi mai multe șanse pentru universități să mărească salariile pentru cadrele didactice și vor putea îmbina foarte bine modul de predare cu cel de cercetare, având instituțiile încadrate în cadrul universităților.

Cercetătorii – noi ne dorim să oferim fiecărui cercetător un loc stabil și modul lui de angajare nu trebuie să depindă de proiectele care sunt câștigate, stabilitatea în activitate. Vom avea programe de intervenție pentru tineri și vom stimula tinerii să vină în cercetare, pedagogie. Și finanțarea pentru cercetare, în cadrul instituțiilor de cercetare, va fi separată. Instituțiile de cercetare care sunt integrate în cadrul universităților vor fi subdiviziuni în cadrul universităților cu statut foarte clar de institut de cercetare, iar finanțarea conform legislației – va fi separată și vom asigura condiții și salarii mai bune”, a menționat ministrul Educației.

Anatolie Topală, ministrul Educației


Potrivit lui, pentru realizarea acestui scop vor fi alocate peste 700 de milioane de lei.

„Pentru a face această reformă de modernizare a universităților noi vom investi peste 700 de milioane de lei, dintre care 200 de milioane vor fi pentru modernizarea managmentului universitar, vom crea sisteme informaționale de managment în educație, vom elabora standarde, vom perfecționa cadrul normativ cu privire la evaluarea programelor de studii, iar 500 de milioane vom investi anume în dezvoltarea infrastructurii universităților și crearea de noi programe și dezvoltarea programelor de studii așa ca să corespundă realităților din societatea noastră. Noi nu vorbim de reducerea alocațiilor pentru învățământul superior și cercetare, dar vorbim de investiții suplimentare pentru a susține modernizarea universităților și a asigura că avem universități puternice aici acasă”, a menționat Anatol Topală. 

Igor Șarov, rectorul USM


„Este un proces inevitabil. Problema principală e în tendința demografică. În 2007, în R. Moldova erau 132 de mii de studenți, în 2015 – 92 de mii, în 2020 – 52 de mii. Tendințele de scădere demografică sunt în continuare, nu putem să nu le luăm în calcul, întărirea capacităților universităților – este nu doar o tendință în R. Moldova, dar mondială. Din acest considerente noi salutăm această reformă”, a menționat rectorul USM, Igor Șarov. 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter