Astăzi, 8 iulie, expiră codul portocaliu de caniculă valabil pentru majoritatea regiunilor din Republica Moldova. Pentru miercuri, 9 iulie, Serviciul Hidrometeorologic a emis o altă avertizare, de data aceasta de cod galben, însă doar pentru partea sudică a țării.
Potrivit meteorologilor, în sudul și în unele raioane din centrul republicii va fi valabil un cod galben de temperaturi caniculare. Maximele termice se vor situa între 33 și 35 de grade Celsius.
De menționat că expunerea prelungită la căldură poate cauza dureri de cap, greață, slăbiciune sau vomă. De la insolații ușoare se poate ajunge chiar la șocuri calorice care, în unele cazuri, pot provoca decesul. Medicii avertizează că cele mai vulnerabile sunt persoanele vârstnice și cele cu boli cronice.
Ministerul Sănătății recomandă populaţiei să evite expunerea la soare între orele 11 – 18, să poarte haine lejere, iar părinţii să nu-şi lase copiii în maşină, nici măcar pentru câteva minute.
Oamenii sunt îndemnaţi să consume minimum doi litri de apă pe zi şi să evite consumul de alcool. Duşurile cu apă uşor caldă pot fi o soluţie pentru a face faţă zilelor fierbinţi.
De asemenea, meteorologii avertizează populația cu privire la riscurile majore de izbucnire a incendiilor de vegetație. Autoritățile subliniază necesitatea respectării stricte a normelor antiincendiare pentru a proteja atât mediul înconjurător, cât și viețile omenești.
