Actualitate

Comisia Europeană salută decizia Consiliului privind aderarea deplină a României şi Bulgariei la Schengen

post-img
imagine simbol

Comisia Europeană a salutat joi "decizia unanimă" a Consiliului "de a ridica controalele la frontierele terestre interne cu România şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025", relatează Agerpres.

„Acest pas important finalizează intrarea deplină a ambelor ţări în Spaţiul Schengen. Acest lucru nu numai că întăreşte Spaţiul Schengen, dar va consolida şi mai mult piaţa internă, va spori călătoriile, comerţul şi turismul. Un Spaţiu Schengen solid consolidează unitatea UE şi face UE mai puternică la scară mondială", a transmis CE.


Decizia "înseamnă că, începând cu 1 ianuarie 2025, cetăţenii pot călători fără controale la frontierele terestre către şi între Bulgaria şi România", a adăugat executivul european.

Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a salutat la rândul său joi aderarea deplină a celor două state la spaţiul european de liberă circulaţie.

"Pe deplin în Schengen, acolo unde vă este locul", a scris Von der Leyen într-o postare pe reţeaua X, însoţindu-şi textul cu o imagine cu steagurile României şi Bulgariei împreună.

"Din decembrie anul trecut, când Consiliul a decis să primească România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, ambele state membre au luat toate măsurile necesare pentru a asigura o bună aplicare a normelor Schengen începând cu 31 martie 2024. La acea dată, controalele la frontierele aeriene şi maritime interne au fost ridicate şi au început să se aplice normele Schengen, inclusiv în ceea ce priveşte eliberarea vizelor Schengen", reaminteşte Comisia Europeană în comunicatul său.

"Cadrele de cooperare pe care Comisia le-a lansat în luna martie a acestui an cu Bulgaria şi România se bazează pe punerea în aplicare cu succes a proiectelor-pilot pentru proceduri rapide de azil şi returnare. Ambele ţări vor sprijini în continuare eforturile europene comune de a aborda securitatea UE la frontierele externe ale UE şi provocările legate de migraţie. De asemenea, Comisia va continua să ofere sprijin financiar şi asistenţă Frontex ambelor state membre", a adăugat Bruxellesul.

Comisia Europeană mai notează că, "după cum s-a subliniat în raportul privind starea Schengen din 2024, Schengen este puternic şi rămâne cea mai vizitată destinaţie din lume".

"Garantând călătorii fără probleme şi sigure într-o regiune cu o populaţie de aproape 450 de milioane de persoane, Spaţiul Schengen este esenţial pentru Uniunea Europeană, cetăţenii şi companiile sale. Având în vedere că Bulgaria şi România sunt acum parte deplină a Spaţiului Schengen, facem încă un pas crucial pentru a construi o Uniune puternică şi conectată", şi-a încheiat Comisia Europeană declaraţia.

Miniştrii de interne din ţările UE, reuniţi la Bruxelles în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter