Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, împreună cu reprezentanții comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Suediei, Finlandei, Poloniei și Germaniei, au semnat luni, 30 martie, o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Documentul, semnat în contextul vizitei oficiale a delegației din cele șapte state europene, apreciază determinarea și reziliența Republicii Moldova în menținerea ritmului reformelor și consolidarea instituțiilor democratice, în pofida presiunilor externe generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de interferențe externe care încearcă să submineze stabilitatea țării.
Declarația evidențiază progresele semnificative în procesul de aderare la Uniunea Europeană și subliniază rolul important al Parlamentului Republicii Moldova în promovarea agendei legislative aferente integrării europene.
Totodată, semnatarii salută lansarea negocierilor tehnice pe toate clusterele și fac apel ca statele membre UE să adopte măsurile necesare pentru deschiderea fără întârziere a negocierilor formale de aderare, atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Ucraina.
„Este o declarație care solicită statelor membre și Uniunii Europene să ia măsurile necesare pentru a deschide negocierile formale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe toate clusterele, astfel încât procesul de aderare să continue și să fie accelerat în perioada următoare, pentru a menține dinamica pe care am înregistrat-o în perioada recentă”, a spus Marcel Spatari în cadrul conferinței de totalizare a vizitei oficiale.
Președintele Comisiei pentru integrare europeană a subliniat că Republica Moldova este foarte hotărâtă să continue parcursul său european, să accelereze reformele pentru integrare europeană și a salutat intensificarea dialogului parlamentar dintre Republica Moldova și cele șapte state.