TV Network
Canalele TVR
Dosare

Zeci de tentative de escrocherie, prevenite datorită vigilenței cetățenilor

post-img
78 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate cazuri noi de fraudă telefonică. Cu toate acestea, au fost raportate două cazuri de escrocherie comise anterior, prejudiciul total cauzat victimelor ridicându-se la 160.250 de lei. În același timp, vigilența cetățenilor a permis prevenirea a 78 de tentative de escrocherie, informează Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit Poliției, escrocii contactează victimele, de regulă, prin telefon și se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții sau companii cunoscute. Pentru a-i determina pe oameni să acționeze rapid, aceștia creează o stare de urgență și exercită presiuni psihologice.

În unele cazuri, escrocii invocă probleme inexistente legate de contracte, credite sau obligații financiare și solicită transferuri de bani către conturi necunoscute ori transmiterea banilor prin intermediul curierilor.

Poliția avertizează că metodele de fraudă se adaptează rapid. Escrocii pot folosi succesiv identitatea mai multor instituții cu un grad ridicat de credibilitate pentru a câștiga încrederea victimelor.

Oamenii sunt îndemnați să rețină că nicio instituție bancară și nicio autoritate publică nu solicită telefonic date personale, parole, coduri de autentificare sau coduri primite prin SMS.

În cazul unui apel suspect, Poliția recomandă încheierea imediată a conversației, fără transmiterea datelor personale și fără efectuarea transferurilor de bani. Persoanele care consideră că au fost ținta unei tentative de escrocherie sunt îndemnate să sesizeze Poliția.

Totodată, oamenii sunt îndemnați să-i informeze despre aceste metode de fraudă pe membrii familiei, prieteni și, în special, pe persoanele în vârstă.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter