Elevii din clasele primare din 80 de școli din Republica Moldova vor susține pentru prima dată testarea națională de la finalul clasei a IV-a pe calculator, în cadrul unui proiect-pilot desfășurat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).
În perioada 12-14 martie 2025, responsabilii de organizarea testării-pilot vor participa la sesiuni de instruire organizate de MEC și ANCE, în parteneriat cu experți din Estonia.
Lilia Ivanov, directoarea ANCE, a declarat: „Implementarea testării digitale reprezintă un pas important în procesul de modernizare a sistemului educațional din Republica Moldova. Suntem mândri să colaborăm cu specialiști din Estonia, un exemplu de succes în educația digitală, pentru a asigura o tranziție eficientă spre o evaluare modernă, accesibilă tuturor elevilor. ”
În perioada 24-28 martie 2025, elevii din școlile participante vor avea oportunitatea de a testa platforma digitală, pentru a se familiariza cu procesul și a identifica eventualele dificultăți tehnice. Scopul este de a soluționa aceste probleme înainte de testarea oficială.
Testarea națională la matematică pentru învățământul primar va avea loc pe 13 mai 2025.