Sport

În cinci ani, Republica Moldova ar urma să aibă un stadion național. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la întâlnirea cu jucătorii naționalei de fotbal

În cinci ani, Republica Moldova ar urma să aibă un stadion național. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la întâlnirea cu jucătorii naționalei de fotbal

În cinci ani, Republica Moldova ar urma să aibă un stadion național. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul țării, Dorin Recean, care s-a întâlnit cu jucătorii naționalei de fotbal la Centrul de Pregătire de la Vadul lui Vodă.

DORIN RECEAN, prim-ministru, Republica Moldova: „În cinci ani, vom avea un stadion de categoria patru UEFA, cu o capacitate de 20-25 mii de spectatori. Realist vorbind, din punct de vedere tehnic, toate etapele pe care trebuie să le realizăm, în cinci ani vom avea stadionul conform standardelor UEFA."

Totuși, Dorin Recean nu a oferit alte detalii, iar pe rețelele sociale a notat că săptămâna viitoare, Dan Perciun, ministrul Educației, și Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii, vor prezenta mai multe informații despre acest proiect.

Acum, naționala de fotbal a Republicii Moldova își desfășoară meciurile de acasă pe stadionul "Zimbru" din Chișinău, pe care Federația îl administrează din 2016. Contractul de chirie ar urma să expire peste doi ani.

Arena "Zimbru", cu o capacitate de aproximativ zece mii de spectatori, va fi gadza și următoarelor două partide ale "tricolorilor". Pe 8 și 11 iunie, echipa pregătită de Serghei Cleșcenco va juca cu Cipru și Ucraina. Ambele dueluri sunt amicale și reprezintă o etapă de pregătire înainte de campania din Liga Națiunilor.

Reprezentativa Republicii Moldova se află în ultima divizie valorică a turneului continental, alături de Malta și Andorra. Pentru a promova în eșalonul următor, "tricolorii" trebuie să ocupe fotoliul de lider sau să se claseze pe treapta secundă, dar într-un astfel de scenariu va trebui să treacă de partida de baraj cu una dintre ultimele echipe din a treia divizie.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter