Agenția Servicii Publice a anunțat că pe parcursul anului 2024 a instalat peste 780 de POS-terminale în toate centrele sale multifuncționale din întreaga țară.Astfel, cetățenii pot achita serviciile publice pe care le solicită direct la ghișeu, utilizând cardurile bancare.
Avantajele acestui sistem de plată sunt:
- Rapiditate și eficiență la ghișeu;
- Siguranța tranzacțiilor;
- Eliminarea necesității de a utiliza numerar și a sta în rând la ghișeul băncii comerciale.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică și are drept scop diversificarea metodelor de achitare a serviciilor, facilitând accesul tuturor cetățenilor la serviciile ASP, susține Agenția.
POS (eng. Point Of Sale - punct comercial) este un terminal pentru transferul electronic de fonduri la punctul de vânzare, ce permite preluarea, prelucrarea, stocarea și transmiterea, în mediu securizat, de informații privind plata cu ajutorul cardului.