Fermierii au blocat şi astăzi, timp câteva ore, şoseaua care leagă oraşul Chişinău de cel mai traversat punct vamal din Republica Moldova, cel de la Leuşeni. Ei le cer autorităților sprijin financiar şi ameninţă că vor bloca şi mâine vama dacă reprezentanții Guvernului nu vor ieşi la discuții. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, spune însă că nu primit nicio solicitare din partea agricultorilor. Chiar și așa, el promite că va merge să se întâlnească cu protestatarii.
Aproape 150 de agricultori din raioanele Căuşeni, Hînceşti, Nisporeni, Ungheni şi Leova au reluat, în această dimineaţă, protestul pe şoseaua Chişinău-Leuşeni. Noaptea, aceştia şi-au retras tractoarele de pe o bandă de circulaţie, dar astăzi, aproape de prânz, au blocat din nou drumul spre vamă.
SERGIU STEFANCO, agricultor „:Pasul acesta l-am făcut numai după ce guvernarea actuală practic nu ne aude deloc şi nici nu vrea măcar să discute. Prima noastră cerinţă este să ne aşezăm la masa de discuţii.”
ALEXANDRU SLUSARI, preşedinte, Asociaţia "Forţa Fermierilor": „Este nevoie de salvat fermierii mici, micro şi mijlocii care acum se află în situaţie catastrofală şi ei cer acum ajutor pentru a supravieţui.”
Zeci de mijloace de transport, inclusiv autocare cu sute de pasageri, au fost nevoite să aştepte ore în şir pentru a-şi continua drumul. Şi astăzi, şoferii blocaţi s-au luat la ceartă cu agricultorii. Ieri, mai mulţi conducători auto au depus plângeri la poliţie. După prânz, şoseaua a fost deblocată.
MĂDĂLINA COCIU, jurnalist TVR MOLDOVA: „După trei ore în care agricultorii au blocat șoseaua Chișinău-Leușeni, ei și-au retras utilajele agricole şi au eliberat drumul. Ei ameninţă că vor reveni în zonă și vor ocupa din nou carosabilul dacă până mâine nu vor fi chemați la un dialog cu autoritățile.”
Fermierii susţin că vor rămâne pe șoselel până când statul le va garanta ajutor financiar. Ei se plâng că au ajuns în prag de faliment din cauza secetei şi a crizei economice provocate de războiul din Ucraina. Agricultorii insistă ca Guvernul să le aloce subvenţii în valoare totală de 400 de milioane de lei. Ei mai susțin că motorină oferită de România, sub formă de ajutor umanitar, nu a ajuns la ei. Proteste au avut loc pe mai multe şosele din nordul, centrul şi sudul Republicii Moldova, în raioanele Rezina, Făleşti, Teleneşti şi Cahul. După şase zile de protest cu tehnica agricolă, şi fermierii din sudul Republicii Moldova au blocat, timp de câteva ore, un drum naţional. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a avut astăzi un briefing de presă, dar a ezitat să spună de ce nu a mers să discute până acum cu agricultorii.
VLADIMIR BOLEA, minsitrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „O să mergem, o să discutăm cu siguranţă.
- Când aţi putea să mergeţi?
- O să mergem, o să anunţ, cu siguranţă.”
Ministrul a declarat că mulţi dintre agricultorii care protestează acum pe şoselele naţionale produc, în general, cereale pentru export. Bolea a precizat că Guvernul a pregătit un pachet de sprijin pentru fermieri, în valoare de 50 de milioane de lei, care vor fi acordate ţintit. De ajutor financiar vor beneficia mai mulţi agricultori din raionul Edineţ dar şi din sudul Republicii Moldova afectaţi de intemperii, în 2023.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare: „În Republica Moldova situaţia e foarte diferită, chiar dăcă suntem o ţară foarte mică din punct de vedere climaterică... şase tone de grâu la hectar. E una când ai strâns şapte tone de cereale, dar nu ai preţul care ţi l-ai fi dorit şi e cu totul altceva când ai avut zero la hectar.”
În perioada anilor 2020-2023, Guvernul Republicii Moldova a alocat fermierilor, prin intermediul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, subvenţii în valoare de aproape şase miliarde de lei.