Municipiul Chișinău a intrat în noul an fără un buget aprobat. Astăzi a fost convocată o nouă ședință extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, unde aleşii locali urmau să discute bugetul pentru 2024 și să identifice bani pentru programul prelungit din şcoli. Ședința a eșuat și de această dată din lipsă de cvorum. Expertul în Finanțe, Viorel Gîrbu, susține că disputa e una politică.
Ședința Consiliului Municipal Chișinău, la care urma să fie aprobat bugetul pentru 2024, a eșuat și de această dată. Consilieri MAN, PSRM, de la Renaștere și de la Partidul Nostru au boicotat ședința. Potrivit celor de la PAS, astăzi urma să se discute inclusiv despre închiderea grupelor şcolare cu program prelungit.
ZINAIDA POPA consilier PAS, CMC: „Astăzi pe ordinea de zi sunt două probleme majore, părinții care rămân cu copii în brațe după ore de clase și părinții care rămân cu copii cu dizabilități fără niciun sprijin din partea municipalității. În urma a două luni de zile primarul a decis să lichideze grupele cu program prelungit și astăzi avem în sală un grup de părinți ”.
Viceprimarul Olga Ursu susține că, în 29 decembrie, Ministerul Finanțelor a emis o nouă dispoziţie în baza căreea urmează să fie elaborat bugetul municipal. Astfel că nu s-a reuşit aprobarea bugetului.
OLGA URSU viceprimar, municipiul Chișinău: „Eu nu înțeleg cum pot consilierii PAS să vină și să ceară de la Chișinău prelungirea acestui serviciu atunci când ei la nivel de țară au tăiat 350 de milioane de lei pentru domeniul educației. Aduc aminte că pe data de 29 decembrie, în ultima zi lucrătoare a anului trecut , la ora 16 a ajuns circulara de la Ministerul Finanțelor privind parametri finali ai aprobării Legii Bugetului de Stat și doar atunci era posibil într-un mod corect să fie elaborat un buget municipal.”
Iar primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, acuză autoritățile de presiune financiară și refuz de a aloca sursele financiare necesare. Ministerul Finanțelor susţine însă că, în comparație cu anul 2023, volumul transferurilor de la bugetul de stat către cel al municipiului Chișinău s-a majorat.
REACȚIA MINISTERULUI FINANȚELOR: "Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul municipal Chișinău pentru 2024 s-a majorat cu circa 39,5 milioane de lei față de parametrii din prima circulară, din luna august 2023. În ceea ce privește politica bugetar fiscală pentru anul 2024, menționăm că Legea a fost aprobată în iulie 2023, respectând toate procedurile de consultare publică."
Expertul în Finanțe, Viorel Gîrbu, crede că dispută are o conotație politică, iar Primăria Chișinău are la dispoziție o lună pentru a aproba bugetul municipal pentru anul 2024.
VIOREL GÎRBU expert economic: Nu este un secret că există un conflict între Guvern şi Primăria Chișinău. Exponenții PAS din fruntea Guvernului se răzbună pe primarul care este de la un alt partid politic. Autoritățile locale au la dispoziție o lună pentru ca să aprobe bugetele lor şi dacă nu le aprobă, Ministerul Finanțelor vine cu sancțiuni şi blochează transferurile. Acesta ar fi riscul pentru autoritățile locale din municipiul Chișinău în cazul în care de acum încolo, o lună, nu aprobă bugetul”
Decizia de a închide clasele cu program prelungit a fost criticată și de Asociația Părinți Solidari, care a cerut municipalității să taie din bugetele pentru organizarea concertelor și să identifice soluții pentru a rezolva problema.