Dmitri Constantinov, fostul preşedinte al Adunării Populare a Autonomiei Găgăuze, unul dintre aliații fugarului Ilan Şor, îşi va afla vineri, 26 decembrie, sentinţa după ce a fost judecat pentru abuz de putere și delapidare.
Procurorii au cerut treisprezece ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017 – 2020, Constantinov a fost director al unei societăți comerciale din Comrat și, împreună cu alte persoane, a autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri nejustificate de fonduri de la compania pe care o gestiona pe contul altei entități economice gestionată de fiul lui.
De asemenea, ar fi fost încheiate contracte fictive care au adus compania în insolvabilitate. Prin această schemă infracţională, Constantinov este învinuit că ar fi cauzat fondatorilor întreprinderii prejudicii de peste 46 milioane de lei.
În prezent, fostul preşedinte al Adunării Populare a autonomiei găgăize se află sub control judiciar. El a declarat pentru TVR MOLDOVA că nu va face niciun cometariu până la o sentinţă definitivă.