Încă o şansă pentru absolvenţii de liceu care vor să obţină o diplomă de Bacalaureat. Astăzi a început sesiunea suplimentară a examenului naţional, iar primii care şi-au testat din nou cunoştinţele au fost elevii alolingvi. Unora, însă, proba de limba şi literatura română le-a dat bătăi de cap şi de această dată.
În acest an, la al doilea examen de limba română al Bacului s-au înscris 184 de elevi alolingvi. Câţiva candidaţi au susţinut testul la Liceul Teoretic "Antioh Cantemir" din Chişinău.
MARIANA FESTIŞINA secretar, centrul de bacalaureat, Liceul Teoretic "Antioh Cantemir": „Astăzi avem 13 candidaţi care susţin limba şi literatura română pentru alolingvi. Au avut timp la dispoziţie pentru ca să se pregătească, să mai repete, să mai vadă la care puncte-cheie trebuie de mai lucrat. Aşa că sper să reuşească să susţină acest examen, pentru că unii au numai examenul de limba romănă (alolingvi) şi la restul, la toate au dat.”
Alţii au dat examenul la Liceul "Anton Cehov". Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a răspunde la întrebările testului. Unii ne-au spus că au fost copleşiţi de emoţii şi speră doar la o notă de trecere.
Deşi au susţinut examenul la proba de limba şi literatura română, puţini au reuşit să vorbească în această limbă.
De altfel, nu toţi candidaţii înscrişi s-au prezentat la examen.
MARIANA ROSVINSCHI secretar, centrul de bacalaureat, Liceul Teoretic "Anton Cehov": „Conform listei, am avut 14 candidaţi. S-au prezentat la examen opt persoane. Au ieşit şi mai devreme, ultimii trei au ieşit conform regulamentului. Fraude nu au fost, s-a desfăşurat destul de liniştit, conform regulamentului. Nu am avut nici încălcări, nici încercări.”
Sesiunea suplimentară de bacalaureat are loc în perioada 15-19 iulie, iar rezultatele vor fi afișate pe 24 iulie. Ulterior, candidații au la dispoziție 48 de ore pentru a depune contestații. Notele finale vor fi anunțate pe 29 iulie.