TV Network
Canalele TVR
Social

Un pod vechi de peste 50 de ani din raionul Cahul va fi renovat cu aproape 37 de milioane de lei

post-img
Podul de lângă Trifeștii Noi intră în reparații capitale. Lucrările vor dura 15 luni
Sursa foto: Administraţia Națională a Drumurilor

Podul peste râul Salcia Mare, amplasat pe drumul național Vulcănești – Cahul – Taraclia, în apropierea localității Trifeștii Noi din raionul Cahul, va fi reparat capital. Administrația Națională a Drumurilor anunță că a semnat contractul pentru executarea lucrărilor, valoarea investiției fiind de aproape 37 de milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al Administrației Naționale a Drumurilor, contractul de antrepriză a fost încheiat după finalizarea procedurii de achiziție publică. Lucrările sunt necesare întrucât podul construit în perioada 1972–1973 se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, iar elementele structurale prezintă degradări.

Proiectul prevede lucrări complexe de reparație capitală, inclusiv demontarea căii podului și a suprastructurii existente, consolidarea stâlpilor pilelor, executarea unor rigle noi din beton armat monolit la pile și culee, repararea și remontarea grinzilor, precum și lucrări de racordare a podului la infrastructura rutieră.

Totodată, va fi reparat drumul de acces spre pod pe o lungime de 82,85 metri. După finalizarea lucrărilor, podul va avea o lungime de 67,15 metri și o lățime de aproximativ 11,80 metri, cu o parte carosabilă de 9 metri, patru deschideri și două trotuare laterale protejate cu parapete de siguranță.

Citește și: Investiție majoră în educație: 20 de școli-model vor fi renovate în toată țara

Pentru asigurarea circulației rutiere pe durata lucrărilor, va fi amenajat un drum de ocolire temporar cu o lungime de 765,7 metri. De asemenea, pentru menținerea scurgerii apelor râului Salcia Mare, va fi construit un podeț provizoriu din elemente prefabricate din beton armat.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 15 luni, iar valoarea contractului constituie 36,77 milioane de lei, bani alocați din Fondul Rutier.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter