Procurorii cer o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru Dmitri Constantinov, fostul preşedinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia. El este unul dintre aliații fugarului Ilan Şor și este judecat pentru abuz de putere și delapidare.
Sentinţa va fi pronunţată la sfârşitul lunii decembrie de către magistraţii Judecătoriei Comrat.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017 – 2020, Dmitri Constantinov, ca director al unei societăți comerciale din Comrat, împreună cu alte persoane, a autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri nejustificate de fonduri de la compania pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa fiul lui.
Ar fi fost încheiate contracte fictive care au adus compania în insolvabilitate. Prin această schemă infracţională, Constantinov este învinuit că ar fi cauzat prejudicii de peste 46 milioane lei. În prezent, fostul preşedinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia se află sub control judiciar.
El a declarat că nu va face niciun comentariu până la o sentinţă definitivă.