Ploile abundente de ieri, însoţite de vânt puternic, au provocat inundații în mai multe localități din Republica Moldova. Salvatorii IGSU au intervenit în 37 de cazuri. Cele mai multe misiuni au vizat evacuarea apei din gospodării, beciuri și subsoluri în raioanele Strășeni, Nisporeni, Ialoveni și Căușeni, dar și în municipiile Chișinău și Bălți.
LILIANA PUȘCAȘU, purtător de cuvânt IGSU: Printre cele mai afectate localități s-au numărat Gangura și Puhoi din raionul Ialoveni, unde salvatorii au evacuat sute de metri cubi de apă din gospodării și beciuri. Intervenții au avut loc și în Chișinău, unde au fost inundate subsoluri și locuințe. O operațiune complexă s-a desfășurat în satul Pervomaisc, raionul Căușeni, unde au fost evacuați circa 3.000 de metri cubi de apă dintr-o locuință și trei grădini, iar echipele IGSU au consolidat sistemul local de evacuare a apelor.
În cinci cazuri, salvatorii au intervenit și pentru înlăturarea arborilor doborâți de vânt, inclusiv la Bălți, unde au fost avariate două automobile. De asemenea, au ajutat o echipă medicală blocată în noroi în raionul Anenii Noi.
Autoritățile au monitorizat nivelul râurilor în raioanele Fălești și Ungheni, dar nu s-au înregistrat situaţii de risc pentru populație.
Meteorologii anunță, însă, o ameliorare a vremii în zilele următoare, cu temperaturi de până la 27 de grade Celsius.