În anul 42 înainte de Hristos, moare Brutus. Moare prin sinucidere din cauza că fusese învins de Marc Antoniu în bătălia de la Filippi și știa ce i se întâmplă unui învins după ce e adus la Roma, relatează TVR Info.
Bătălia a vut loc în urma asasinării lui Cezar de către Brutus și conspiratori: Casca și Cassius. Brutus era fiul Servilliei din Familia Junia. Servillia fusese amanta lui Cezar și de aici a ieșit speculația cum că Brutus ar fi fost fiul lui Cezar.
Cezar avea 15 ani când s-a născut Brutus și încă nu devenise marele general de care s-ar fi putut înamora Servillia. Brutus avea aspirațiuni mărețe și visa oarecum la ranguri înalte. Cezar îl plăcea, dar doar pentru că era fiul Servilliei.
Îl mirosise că era naiv și idealist, drept urmare inapt pentru politică. Cu toate astea, l-a făcut guvernator al Macedoniei.
Drept mulțumire, Brutus, căruia i se băgase în cap că Julius Cesar vrea să facă din republica Romană imperiu, i-a dat, la Idele lui Marte, cea de-a 23-a și ultima lovitură de cuțit lui Cezar. S-a născut ulterior mitul urban că marele general i-ar fi spus: Și tu, fiul meu, Brutus?
Să-i spui cuiva fiul meu nu înseamnă neapărat că-i ești tată biologic. Pe de altă parte, cum ne putem închipui că, după ce încasase 23 de lovituri de cuțit, Cezar ar mai fi avut puterea să vorbească și să facă reproșuri părintești?
Și Suetoniu, marele istoric, se îndoiește că aceste cuvinte ar fi existat.
De-a lungul timpului, Brutus a fost și urît, și admirat. Dante îl desființează în Divina Comedie și îl plasează în Infern într-un loc special, fix în gura lui Satan. Acolo unde îl pune și pe Iuda. Adică domiciliul trădătorilor de binefăcători.
