Studenţii de la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” din Chişinău au avut de susţinut astăzi, 17 iunie, proba practică a examenului de licenţă. Scenariu de luptă a presupus o intervenție într-o localitate luată cu asalt de către inamici.
LILIA ŢURCANU, jurnalist TVR MOLDOVA: Proba practică a examenului începe cu prezentarea unui scenariu după care studenţii vor trebui să acţioneze. Ei trebuie să elibereze şi să ocupe o localitate. Vor avea de înfruntat şi asa-zişi inamici care sunt, de fapt, studenţi ce au susţinut deja această probă.
Studenţii militari au avut de înfruntat problemele misiunii, soarele arzător dar şi greutatea echipamentului.
Pe parcursul sesiunii de examene, studenții anului III sunt evaluați la probe teoretice și practice, în funcție de specialitate. Examenele au scop testarea cunoștințelor și abilităților dobândite de viitorii ofițeri pe parcursul celor trei ani de studii și pregătire militară.
Col. PETRU MIHALCEA, rector, Academia Militară a Forţelor Armate "Alexandru cel Bun": La absolvire ei sunt licenţiaţi în artă militară, respectiv li se asigură un post în Armata Naţională, acesta va fi un alt proces de selectare în funcţiile respective, însă 100% sunt încadraţi în Armata Naţională, cu pachetul social la militarii prin contract. În afară de asta, noi avem posibilitatea să-i trimitem la studii atât în ţară cât şi peste hotare.
Studiile de licență în cadrul Academiei Militare durează trei ani și includ trei specialități: conducerea subunităților de infanterie, conducerea subunităților de artilerie, precum și conducerea subunităților de comunicații și informatică.
Citește și: „Minciuni”. Ministerul Apărării dezminte falsul că în R. Moldova vor veni militari NATO după alegeriAcademia Militară a Forțelor Armate "Alexandru cel Bun" este unica instituție de învățământ militar superior din Republica Moldova care pregătește viitori ofițeri pentru Armata Națională.